mi se-arata din regie un cartonas rosu.
se pare ca manifest tendinte artistice prin lacase de cult (fluier, adica).
se leaga.
printre munti de hartii, ca sunt si eu unul din cei multi amenintati sa fie "mancati de dragonul de hartie", cum zice chinezul, printre munti de hartii, deci, si printr-un fum emis impotriva normelor de convietuire sociala dimpreuna cu un alt truditor, ma concentrez spre o solutie de inhibare a propensiunilor mele artisticesti.
bai nene, asta cu fluieratul e boala veche, tre' s-o tratam ASAP, ca ne ducem de rapa astia cu gura mare, de nu mai ramane unul, de prasila.
daca nu era piciu' meu, paraseam terenul in aplauze sau in huiduieli, ma rog, da' ieseam relaxat, scarpinandu-ma, ma-ntelegi, si tintind o flegma indelung adunata catre tusieri.
da' asa, tre' sa stau capra, cu riscul contractarii unei conjuctivite de uzura la cel de-al treilea ochi.
sunt vulgar?
pai nu-ti zisai c-am gura spurcata?
asadar, cum te pozitionezi, la propriu, la figurat si la cate un sef mai viril cand ai macar un cartonas galben? dai la gioale? te retragi in aparare? continui sa sutezi, chiar daca decapitezi vreun nevinovat in incercarea disperata de a inscrie, sau astepti repriza a doua? ca de retur se-ocupa administratorul lacasului de cult in care tocmai ai fluierat. si nu se-arata prea curand.
deci...?
luni, 16 noiembrie 2009
luni, 9 noiembrie 2009
14 noiembrie - back to the blues
pe 14 am din nou un concert.
simt ca n-am mai cantat de mult si mi-e tare dor de o cantare, de privirile atente, de fetele luminoase, de rasetele si de comentariile oamenilor carora cred ca le impartasim din darul nostru.
in esenta, ii dau dreptate lu' moshu', celalalt chitarist al trupei, concertul de blues e un demers egoist, dar parca se instaleaza, uneori, o stare de bine comuna cu cea a publicului, care, volens-nolens, e un ingredient sine qua non al unei cantari reusite.
sau nu?
dar daca publicul e doar pretextul de care ai nevoie ca sa pace up catre locul ala unde nu mai conteaza nimic altceva...?
si cati de "daca" compun raspunsul abscons la intrebarile mele de chitarist...
daca va fi o vreme buna (buna pentru blues, chiar, cam cum e vremea buna pentru blues?)...
daca mai pot schimba intelesuri ascunse cu ceilalti muzicanti de langa mine...
chestia asta a ca revederea cu iubita pe care n-ai vazut-o de cateva luni...s-o fi schimbat? oare zambeste la fel? mai are sclipirea aia in ochi, aia care te atrage si te otraveste in aceeasi masura de fiecare data cand apare?
nu-i vorba, am mai studiat eu pe-acasa, in dormitor, cu usile inchise si, eventual, cu piciul meu calare pe umerii din dotare, topaind din tot sufletul (asta da, public, cel mai sincer.. :) ).
numai ca muzica mea trebuie sa strabata mii de scuturi, de armuri, de ziduri ridicate de societate, de vina, de tristete, de aburi cvasi-bahici, de sunetisti hipo-acuzici, dar plini de bune intentii si, mai rau, de idei, de frustrari ingropate adanc in prapastiile sufletesti ale aduna(tu)rii din fata scenei...
se mai poate intampla minunea asta??
tre' sa revin, tocmai incerc sa-mi dau seama unde se situeaza muncile astea fata de divinitate.
au revoir.
a suivre.
ps - poze cu niste amici...
simt ca n-am mai cantat de mult si mi-e tare dor de o cantare, de privirile atente, de fetele luminoase, de rasetele si de comentariile oamenilor carora cred ca le impartasim din darul nostru.
in esenta, ii dau dreptate lu' moshu', celalalt chitarist al trupei, concertul de blues e un demers egoist, dar parca se instaleaza, uneori, o stare de bine comuna cu cea a publicului, care, volens-nolens, e un ingredient sine qua non al unei cantari reusite.
sau nu?
dar daca publicul e doar pretextul de care ai nevoie ca sa pace up catre locul ala unde nu mai conteaza nimic altceva...?
si cati de "daca" compun raspunsul abscons la intrebarile mele de chitarist...
daca va fi o vreme buna (buna pentru blues, chiar, cam cum e vremea buna pentru blues?)...
daca mai pot schimba intelesuri ascunse cu ceilalti muzicanti de langa mine...
chestia asta a ca revederea cu iubita pe care n-ai vazut-o de cateva luni...s-o fi schimbat? oare zambeste la fel? mai are sclipirea aia in ochi, aia care te atrage si te otraveste in aceeasi masura de fiecare data cand apare?
nu-i vorba, am mai studiat eu pe-acasa, in dormitor, cu usile inchise si, eventual, cu piciul meu calare pe umerii din dotare, topaind din tot sufletul (asta da, public, cel mai sincer.. :) ).
numai ca muzica mea trebuie sa strabata mii de scuturi, de armuri, de ziduri ridicate de societate, de vina, de tristete, de aburi cvasi-bahici, de sunetisti hipo-acuzici, dar plini de bune intentii si, mai rau, de idei, de frustrari ingropate adanc in prapastiile sufletesti ale aduna(tu)rii din fata scenei...
se mai poate intampla minunea asta??
tre' sa revin, tocmai incerc sa-mi dau seama unde se situeaza muncile astea fata de divinitate.
au revoir.
a suivre.
ps - poze cu niste amici...
marți, 20 octombrie 2009
blues de octombrie
un prieten e la pamant.
o sa zici ca se mai intampla, mai ales daca asta (prietenul) e la pamant din cauza unei femei.
nimic nou pana aici. se tot repeta, c-avem marele dar al uitarii, mai toti.
da, da' la asta se adauga vremea asta morocanoasa, cu cautatura antipatica si sfidatoare de ofiter nazist.
carevasazica, avem datele problemei:
1. asta e varza; cu amendamentul ca ameninta sa fie asa o vreme...
2. afara e naspa
3. asta mai e si motorist
e un film romanesc, cu geo costiniu in rolul principal, se cheama "septembrie", o versiune complet mioritica a "rebelului fara cauza", o poveste cu un motociclist cam tembel si cam inadaptat, care la urma moare, ca tamplarul din vorba bulgarului.
al meu n-o muri el asa usor, da' e clar ca se sufoca pe dinauntru si are nevoie de resuscitari competente.
neputinta mea se compune vectorial cu ploaia dimprejur, care ma moleseste, caci eu sunt nascut toamna si-mi place ploaia. imi constientizez incapacitatea de a-l ajuta, desi nu ma invinovatesc prea tare pentru asta, daca ma gandesc ca motoristu' nici nu inghite usor vreun sfat sau vreo tentativa, chiar cusuta cu ata alba, de a-l distrage de la autocompatimirea aia blegoasa care ne cuprinde, de regula, dupa un meci cu viata.
ce-i de facut, ma intreb in vreme ce ma intind si casc de-mi trosnesc oasele si-mi flutura urechile...
o gura de cafea de ieri, o tigara de-mprumut, doua fumuri si totul pare suspect de suportabil.
lasa, tati, ca-ti revii tu...
o sa zici ca se mai intampla, mai ales daca asta (prietenul) e la pamant din cauza unei femei.
nimic nou pana aici. se tot repeta, c-avem marele dar al uitarii, mai toti.
da, da' la asta se adauga vremea asta morocanoasa, cu cautatura antipatica si sfidatoare de ofiter nazist.
carevasazica, avem datele problemei:
1. asta e varza; cu amendamentul ca ameninta sa fie asa o vreme...
2. afara e naspa
3. asta mai e si motorist
e un film romanesc, cu geo costiniu in rolul principal, se cheama "septembrie", o versiune complet mioritica a "rebelului fara cauza", o poveste cu un motociclist cam tembel si cam inadaptat, care la urma moare, ca tamplarul din vorba bulgarului.
al meu n-o muri el asa usor, da' e clar ca se sufoca pe dinauntru si are nevoie de resuscitari competente.
neputinta mea se compune vectorial cu ploaia dimprejur, care ma moleseste, caci eu sunt nascut toamna si-mi place ploaia. imi constientizez incapacitatea de a-l ajuta, desi nu ma invinovatesc prea tare pentru asta, daca ma gandesc ca motoristu' nici nu inghite usor vreun sfat sau vreo tentativa, chiar cusuta cu ata alba, de a-l distrage de la autocompatimirea aia blegoasa care ne cuprinde, de regula, dupa un meci cu viata.
ce-i de facut, ma intreb in vreme ce ma intind si casc de-mi trosnesc oasele si-mi flutura urechile...
o gura de cafea de ieri, o tigara de-mprumut, doua fumuri si totul pare suspect de suportabil.
lasa, tati, ca-ti revii tu...
luni, 12 octombrie 2009
despre cadere ca despre dragoste
mama Geea ne iubeste atat de tare incat ne tine strans la pieptul ei. atat de strans, incat ne-au trebuit milenii pentru a vedea Pamantul de sus.
dragostea asta mare a ei se mai numeste si gravitatie.
deci gravitatia e o forma de manifestare a ceea ce, indeobste, numim dragoste?
sa potrivim punctul pe Y.
asadar, de la nastere, de cand o vedem pe Luminita, aia mica, o stii, din capatul tunelului, avem o problema cu dragostea meta-materna a Terrei. trebuie sa fim supravegheati indeaproape, altfel contactul fizic cu meta-mamica e dureros si lasa urme.
incet, dar sigur, crestem. cadem din patuturi, cadem si ne julim genunchii (mai mereu), cadem cu bicicleta, din copaci, cadem din toate puterile.
cu cat crestem, CADEREA se amplifica. filosofii zic ca devii. adica devenirea ca si concept. aham. ferindu-se sa numeasca devenirea umana CADERE. ca sa nu sune a drum in jos, sa nu sune necrestinesc, poate.
da' fizic cadem. crede-ma. crede, ma!
am ajuns sa ne imprietenim cu ideea. cadem la invoiala. la examene, cand suntem mai marisori, profesorii ne pica. gagicele ne cad cu tronc.
optimisti mai mereu, incercam sa ne ridicam...auzi despre unul:"uite ce s-a ridicat ala, e nustiuce la nustiuce companie, are nustiuce si e cu nustiucine..."
unii mai cu mot, c-aici vroiam sa te-aduc, afla despre cadere luptandu-se cu ea, dupa ce o intalnesc brusc, cum dai peste o fosta cand intri cu nevasta intr-un restaurant. motoristii.
adica nu exista pe lumea asta mare motorist care sa nu aiba undeva in bostan un beculet aprins: "ba, orice, da' sa nu cad!".
motoristul se lupta cu dragostea supranaturala a Pamantului-mama. e, cum o sa te lupti cu asa ceva? cu armuri, cu casti, cu manusi, ca niste decrepiti cavaleri, frumosii nebuni (se poate citi tampiti) ai marilor orase, bla-bla.
motoristul norocos castiga batalii. razboiul, niciodata.
la urma cadem toti, ne trage Geea in jos cum trage de gusele si de testiculele noastre sau de obrajii si sanii femeilor (!). cu tenacitate, cu aplomb, cu un simt al posesiei pe care nici nu ma incumet sa mi-l esplic.
da' macar un pic, acolo, recunoaste si matriarhala entitate ca suntem haiosi. mai ales cand ne ridicam, cu privirea aia buimaca, si-o luam, DE FIECARE DATA, de la capat.
dragostea asta mare a ei se mai numeste si gravitatie.
deci gravitatia e o forma de manifestare a ceea ce, indeobste, numim dragoste?
sa potrivim punctul pe Y.
asadar, de la nastere, de cand o vedem pe Luminita, aia mica, o stii, din capatul tunelului, avem o problema cu dragostea meta-materna a Terrei. trebuie sa fim supravegheati indeaproape, altfel contactul fizic cu meta-mamica e dureros si lasa urme.
incet, dar sigur, crestem. cadem din patuturi, cadem si ne julim genunchii (mai mereu), cadem cu bicicleta, din copaci, cadem din toate puterile.
cu cat crestem, CADEREA se amplifica. filosofii zic ca devii. adica devenirea ca si concept. aham. ferindu-se sa numeasca devenirea umana CADERE. ca sa nu sune a drum in jos, sa nu sune necrestinesc, poate.
da' fizic cadem. crede-ma. crede, ma!
am ajuns sa ne imprietenim cu ideea. cadem la invoiala. la examene, cand suntem mai marisori, profesorii ne pica. gagicele ne cad cu tronc.
optimisti mai mereu, incercam sa ne ridicam...auzi despre unul:"uite ce s-a ridicat ala, e nustiuce la nustiuce companie, are nustiuce si e cu nustiucine..."
unii mai cu mot, c-aici vroiam sa te-aduc, afla despre cadere luptandu-se cu ea, dupa ce o intalnesc brusc, cum dai peste o fosta cand intri cu nevasta intr-un restaurant. motoristii.
adica nu exista pe lumea asta mare motorist care sa nu aiba undeva in bostan un beculet aprins: "ba, orice, da' sa nu cad!".
motoristul se lupta cu dragostea supranaturala a Pamantului-mama. e, cum o sa te lupti cu asa ceva? cu armuri, cu casti, cu manusi, ca niste decrepiti cavaleri, frumosii nebuni (se poate citi tampiti) ai marilor orase, bla-bla.
motoristul norocos castiga batalii. razboiul, niciodata.
la urma cadem toti, ne trage Geea in jos cum trage de gusele si de testiculele noastre sau de obrajii si sanii femeilor (!). cu tenacitate, cu aplomb, cu un simt al posesiei pe care nici nu ma incumet sa mi-l esplic.
da' macar un pic, acolo, recunoaste si matriarhala entitate ca suntem haiosi. mai ales cand ne ridicam, cu privirea aia buimaca, si-o luam, DE FIECARE DATA, de la capat.
luni, 5 octombrie 2009
metafizica de pranz
prietenul Ulmu se intoarce. de fapt, el n-a plecat, n-a fost niciodata departe, l-am ignorat si acum se razbuna.
locotenentul de militie Ulmu care, "[...]printr-un gest, aprinse lampa".
baiatul asta care executa fiat lux PRINTR-UN GEST, acest clondir cu mastica prima al militianismului ceausisticesc, acest "sa facem din tun tractoare/din atom lumini, izvoare".
ma trec fiorii cand aflu, realizand, ca parintele, creatorul lui Ulmu, sufera de ubicuitate cronica, calci pe el ca pe dude, cum zicea bardu'.
carevasilica undeva, mai peste tot, un creator, un nascator de povesti de militie o pune parte-n parte cu amenintarea anonimatului si, paradoxal, e atat de prezent incat ii simti damful iute de maraseasca pe la colturile mintilor. tale, adica.
si ce-i cu asta? o sa ma-ntrebi.
pai e. ca ne inconjoara asa o lehamite cu ras si parca nici rasul asta nu mai e asa din tot sufletul, un hohot cristalin, sau dogit, dar sanatos... e mai mult asa de pamplezir.
mi-e ca nu scapam curand. nici de Ulmu.
gandeste-te, asta aprinde lampa printr-un gest.
esplicatie - textul citat provine dintr-un roman politist (de ce le-o fi zis asa?) scris inainte de '89.
locotenentul de militie Ulmu care, "[...]printr-un gest, aprinse lampa".
baiatul asta care executa fiat lux PRINTR-UN GEST, acest clondir cu mastica prima al militianismului ceausisticesc, acest "sa facem din tun tractoare/din atom lumini, izvoare".
ma trec fiorii cand aflu, realizand, ca parintele, creatorul lui Ulmu, sufera de ubicuitate cronica, calci pe el ca pe dude, cum zicea bardu'.
carevasilica undeva, mai peste tot, un creator, un nascator de povesti de militie o pune parte-n parte cu amenintarea anonimatului si, paradoxal, e atat de prezent incat ii simti damful iute de maraseasca pe la colturile mintilor. tale, adica.
si ce-i cu asta? o sa ma-ntrebi.
pai e. ca ne inconjoara asa o lehamite cu ras si parca nici rasul asta nu mai e asa din tot sufletul, un hohot cristalin, sau dogit, dar sanatos... e mai mult asa de pamplezir.
mi-e ca nu scapam curand. nici de Ulmu.
gandeste-te, asta aprinde lampa printr-un gest.
esplicatie - textul citat provine dintr-un roman politist (de ce le-o fi zis asa?) scris inainte de '89.
marți, 29 septembrie 2009
29 septembrie. cutii de lemn
azi nu stiu niciodata ce stare sa am.
pentru ca azi tata ar fi implinit 59 de ani.
planuisem o tura acasa, la tarnaveni, unde stau sub iarba, cum se zice in Ardeal, unul langa altul, trei oameni care m-au facut ce sunt. tatal meu si parintii lui.
acasa, zic, pentru ca acasa este locul unde iti ingropi mortii.
n-am avut cum sa ajung la tarnaveni pentru ca piciu' meu s-a imbolnavit si-a trebuit sa alerg intre munca, spital si casa. dar au ajuns lupii.
si oricat de ciudat ar parea la prima vedere, unul dintre ei a intuit ca trebuie sa ma reprezinte acolo, cum a mai facut-o o data cand eu nu eram de gasit. nu stiu cum sau daca sa-i multumesc.
n-am vorbit asta intre noi, dar unul dintre ei a simtit ca trebuie sa se duca acolo, la cimitir. desi nu-l rugasem. desi nu stia vineri ca sambata o sa fie la tarnaveni. desi sigur nu stia ce inseamna pentru mine 29 septembrie.
am fost scutit iarasi de o suferinta prescrisa si necesara, asa cum s-a mai intamplat de cateva ori.
unul dintre prietenii mei buni a plecat din lumea asta, pe munte, la scoala de alpinism de iarna, unde trebuia sa fiu si eu, si-as fi fost cu el, crede-ma, prima regrupare pe munte, prima catarare adevarata am facut-o cu el. n-am putut sa merg, o raceala zdravana m-a tinut acasa.
am vazut numai cutia de lemn in care-l pusesera.
cand s-a prapadit mama, nu eram de gasit, eram intr-un loc fara telefoane. n-am asistat la dezastru si, cred eu, mi-a facut bine ca n-am vazut decat cutia aia de lemn pacatos.
tata a ales sa plece cand era departe de mine. a sunat, cu o seara inainte, si mi-a zis, ca el: "bai, zice, mi-e tare rau. daca nu te mai sun dimineata inseamna ca am murit." cinic, o sa zici. asta pentru ca el isi incheiase socotelile cu lumea demult, de cand a pierdut-o pe mama, nu fara lupta. n-a mai sunat. m-a sunat sora-mea si cand am vazut cine suna STIAM ce s-a intamplat (intamplare vine de la in templum, intelegi?).
iarasi n-am vazut decat o cutie de lemn.
pentru ca azi tata ar fi implinit 59 de ani.
planuisem o tura acasa, la tarnaveni, unde stau sub iarba, cum se zice in Ardeal, unul langa altul, trei oameni care m-au facut ce sunt. tatal meu si parintii lui.
acasa, zic, pentru ca acasa este locul unde iti ingropi mortii.
n-am avut cum sa ajung la tarnaveni pentru ca piciu' meu s-a imbolnavit si-a trebuit sa alerg intre munca, spital si casa. dar au ajuns lupii.
si oricat de ciudat ar parea la prima vedere, unul dintre ei a intuit ca trebuie sa ma reprezinte acolo, cum a mai facut-o o data cand eu nu eram de gasit. nu stiu cum sau daca sa-i multumesc.
n-am vorbit asta intre noi, dar unul dintre ei a simtit ca trebuie sa se duca acolo, la cimitir. desi nu-l rugasem. desi nu stia vineri ca sambata o sa fie la tarnaveni. desi sigur nu stia ce inseamna pentru mine 29 septembrie.
am fost scutit iarasi de o suferinta prescrisa si necesara, asa cum s-a mai intamplat de cateva ori.
unul dintre prietenii mei buni a plecat din lumea asta, pe munte, la scoala de alpinism de iarna, unde trebuia sa fiu si eu, si-as fi fost cu el, crede-ma, prima regrupare pe munte, prima catarare adevarata am facut-o cu el. n-am putut sa merg, o raceala zdravana m-a tinut acasa.
am vazut numai cutia de lemn in care-l pusesera.
cand s-a prapadit mama, nu eram de gasit, eram intr-un loc fara telefoane. n-am asistat la dezastru si, cred eu, mi-a facut bine ca n-am vazut decat cutia aia de lemn pacatos.
tata a ales sa plece cand era departe de mine. a sunat, cu o seara inainte, si mi-a zis, ca el: "bai, zice, mi-e tare rau. daca nu te mai sun dimineata inseamna ca am murit." cinic, o sa zici. asta pentru ca el isi incheiase socotelile cu lumea demult, de cand a pierdut-o pe mama, nu fara lupta. n-a mai sunat. m-a sunat sora-mea si cand am vazut cine suna STIAM ce s-a intamplat (intamplare vine de la in templum, intelegi?).
iarasi n-am vazut decat o cutie de lemn.
singur in cap
motto: " ...locotenentul de militie Ulmu, printr-un gest, aprinse lampa."
am sa plonjez, din nou, in derizoriu. ia-o ca pe o pasiune pentru flotari mintale, ca pe un "bunicule, da' randunelele un' se duc, cand se duc?" al marelui pritocitor intr-ale materialismului dialectic de opereta, adica eu. sa descriu salba(s)ticele intamplari ale unor oameni din jurul jurului meu.
cum intr-o dimineata tampitoare ca toate diminetile de toamna, un biker d-al meu, coleg de munca, apare la fumoar, cu o fata de parca tocmai fusese luat cu forta de pe WC, si ma intreaba, exasperat: "ba", zice, "cat mortii ma-sii traieste un tantar?"...exprima o disperata inversunare cu toata prezenta lui, asa ca m-am abtinut de la alte comentarii si-am ras, doar, in hohote, mi-a sarit din gura, ca sa fiu espresiv.
cum un alt coleg (corect, nu-l stii) a fost surprins de un sef rau cand tragea la aghioase (ce-or fi alea aghioase, paraschive, si apropos, unde ne ducem noi?) in timpul programului; si l-a intrebat seful cel rau: "ce faci, dom'le, dormi?", iar astalalt pune mana pe obrazul propriu, cu cotul sprijinit de masa si zice: "noo, sefu', nu dormeam, stateam asa..." . si l-a pus p-ala sa scrie si ala a scris, zice, pintre altele: "...am fost interpelat de seful meu in timp ce eu stateam asa."
cum un bluf, luat la refec de menbrii gastii care este cum ca de ce nu poarta vesta cu insemnurile de trib are urmatorul dialog cu el presidente:
" - de ce nu porti, ma, vesta?
- pentru ca o port.."
cum la spital, unde e piciu' meu internat, sefa de sectie de la infectioase emana prostie curata, imaculata, in starea ei naturala, a carei palida umbra ar putea fi redata de urma(ri)toarele replici:
"- noi, medicii, avem alta perspectiva decat pediatrii..."
"- medicina nu e matematica, dom'le! poate sa fie de la orice..."
cum amicii, cunoscutii, carora le recomanzi sa-si cumpere un scuter sau chiar o motocicleta, pentru ca se plang de traficul damblagistic de la bucuresti, iti raspund cu un aer extrem de convins: "tati, uite ce e, eu nu-mi iau motor pentru ca ma cunosc, eu nu pot sa merg incet..."
si d-astea.
am sa plonjez, din nou, in derizoriu. ia-o ca pe o pasiune pentru flotari mintale, ca pe un "bunicule, da' randunelele un' se duc, cand se duc?" al marelui pritocitor intr-ale materialismului dialectic de opereta, adica eu. sa descriu salba(s)ticele intamplari ale unor oameni din jurul jurului meu.
cum intr-o dimineata tampitoare ca toate diminetile de toamna, un biker d-al meu, coleg de munca, apare la fumoar, cu o fata de parca tocmai fusese luat cu forta de pe WC, si ma intreaba, exasperat: "ba", zice, "cat mortii ma-sii traieste un tantar?"...exprima o disperata inversunare cu toata prezenta lui, asa ca m-am abtinut de la alte comentarii si-am ras, doar, in hohote, mi-a sarit din gura, ca sa fiu espresiv.
cum un alt coleg (corect, nu-l stii) a fost surprins de un sef rau cand tragea la aghioase (ce-or fi alea aghioase, paraschive, si apropos, unde ne ducem noi?) in timpul programului; si l-a intrebat seful cel rau: "ce faci, dom'le, dormi?", iar astalalt pune mana pe obrazul propriu, cu cotul sprijinit de masa si zice: "noo, sefu', nu dormeam, stateam asa..." . si l-a pus p-ala sa scrie si ala a scris, zice, pintre altele: "...am fost interpelat de seful meu in timp ce eu stateam asa."
cum un bluf, luat la refec de menbrii gastii care este cum ca de ce nu poarta vesta cu insemnurile de trib are urmatorul dialog cu el presidente:
" - de ce nu porti, ma, vesta?
- pentru ca o port.."
cum la spital, unde e piciu' meu internat, sefa de sectie de la infectioase emana prostie curata, imaculata, in starea ei naturala, a carei palida umbra ar putea fi redata de urma(ri)toarele replici:
"- noi, medicii, avem alta perspectiva decat pediatrii..."
"- medicina nu e matematica, dom'le! poate sa fie de la orice..."
cum amicii, cunoscutii, carora le recomanzi sa-si cumpere un scuter sau chiar o motocicleta, pentru ca se plang de traficul damblagistic de la bucuresti, iti raspund cu un aer extrem de convins: "tati, uite ce e, eu nu-mi iau motor pentru ca ma cunosc, eu nu pot sa merg incet..."
si d-astea.
marți, 22 septembrie 2009
probleme la motor
am probleme la motor.
asta nu-i ceva care sa te dea pe spate, dar nici nu poti dormi linistit in tara minunata in care noi.
am decis, dupa indelungate experimente (metoda "incercare/eroare") impreuna cu Piri (un prieten de-al meu, nu-l stii), ca-mi trebuie un set de piese din carburator, care se intituleaza, flabbergasting, cuie pontou si o-ring-uri.
carevasilica, purced eu, adica nu eu, un alt prieten (nu, nu-l stii nici p-asta), la rugamintile mele purcede sa comande piesele, unde crezi? la mama lor (mama lor!) la reprezentanta BMW Motorrad adicatelea la Bavaria, cum zicem noi, astia mai cu BMW.
booooon. stiu ce se intampla acolo, am mai fost de cateva ori, vine un tip destul de amabil, cu un aer totusi ocupat ("oof, iti rezolv, ce sa fac, dar sa stii ca sunt extrem de ocupat, am multa treaba, ma pricep etc."), care deschide relativ repede un software specific si cauta piesa in niste scheme gen "farfurii zburatoare si invitatii sai", pune destiu', zice "asta-i" si cauta un cod, il trimite ALORA, si aia ne izbavesc de chinuri cam intr-o saptamana. maxim doo.
deci cum sa-ti esplic eu ca sa ma intelegi? se duce omu' meu, vine mecanicul (MECANICUL!!!!) de la bemve, adica, se uita in culculitor, trage o concluzie, se face comanda, dupa o discutie telefonica PENTRU LAMURIRI cu prietenu' de Piri si gata.
trec doua saptamani si in loc de cuie pontou et acareturile, primesc doua JIGLERE si doua bucati mici, cilindrice, subtiri, metalice intrucatva.
ca m-am dus in corpore sa le ridic.
nimic esit din comun in afara de privirea mea perplexa, fata in fata cu chestiile alea pe care nu le mai vazusem in carburatorul personal, ca deh!, m-am uitat si io cum bucatea Piri motoru' sa-i regleze carburatia.
ii zic aluia: "taticu', esti sigur ca astea-s piesele pe care le-am cerut?"
asta, cu o privire docta si toleranta zice: "siigoor! cuie pontou, nu? astea sunt."
ma uit cand la el, cand la cele 30 de grame de metal pe care am platit jumate dintr-un salariu minim pe economie. incerc sa articulez ca eu am alta parere, dar imi occura brusc un sentiment de nimicnicie si nestiinta cand intalnesc privirea sigura, dar darza, a mecanicului bemveistic.
"n-oi fi io destul de pregatit", imi zic si fug la pretenaru' propriu sa montez dubioseniile ca sa mearga motoru' ca uns.
Piri le vede si se incrunta pret de 3, hai 4 secunde in care inima mea era mica si meschina ca mintea abracadabrantului meserias care mi le livrase.
"nu e bune". conchide al meu.
"ma gandeam io", apuc sa ingaim si o luam la trap spre sediul marelui constructor de necazuri pe doo rotite.
ce sa mai zic, i-am tras omului un perdaf mai la hau, ca mi-era mie jena sa fac scandal, la cat era de penibila treaba, ne-au schimbat aia COMANDA (nu piesele, hehe, pentru alea tre' sa mai astepti un picut, dar vin, nu-i problema, costa un pic mai mult (mai mult?), dar deja ma obisnuiesc cu ideea ca-s un romanache amarat cu o scula care nu se intretine singura).
ce vreau sa adaug este piramidala apoftegma a marelui meserias (care in treacat fie spus mi-a mai indreptat, pe cand credeam ca BMW schimba si mintea romanilor, un suport de scarita cu o ranga; l-a indreptat pana l-a rupt), zice neastelianul:
"ce vrei, frate (frate?), asa e cu motoarele sh...se mai strica".
probabil ca esti marcat de profunzimea momentului.
hai pa, te las. ma duc sa caut un mecanic romanesc si amator, d-aia de foloseau ciorap de dama pe post de curea de ventilator.
asta nu-i ceva care sa te dea pe spate, dar nici nu poti dormi linistit in tara minunata in care noi.
am decis, dupa indelungate experimente (metoda "incercare/eroare") impreuna cu Piri (un prieten de-al meu, nu-l stii), ca-mi trebuie un set de piese din carburator, care se intituleaza, flabbergasting, cuie pontou si o-ring-uri.
carevasilica, purced eu, adica nu eu, un alt prieten (nu, nu-l stii nici p-asta), la rugamintile mele purcede sa comande piesele, unde crezi? la mama lor (mama lor!) la reprezentanta BMW Motorrad adicatelea la Bavaria, cum zicem noi, astia mai cu BMW.
booooon. stiu ce se intampla acolo, am mai fost de cateva ori, vine un tip destul de amabil, cu un aer totusi ocupat ("oof, iti rezolv, ce sa fac, dar sa stii ca sunt extrem de ocupat, am multa treaba, ma pricep etc."), care deschide relativ repede un software specific si cauta piesa in niste scheme gen "farfurii zburatoare si invitatii sai", pune destiu', zice "asta-i" si cauta un cod, il trimite ALORA, si aia ne izbavesc de chinuri cam intr-o saptamana. maxim doo.
deci cum sa-ti esplic eu ca sa ma intelegi? se duce omu' meu, vine mecanicul (MECANICUL!!!!) de la bemve, adica, se uita in culculitor, trage o concluzie, se face comanda, dupa o discutie telefonica PENTRU LAMURIRI cu prietenu' de Piri si gata.
trec doua saptamani si in loc de cuie pontou et acareturile, primesc doua JIGLERE si doua bucati mici, cilindrice, subtiri, metalice intrucatva.
ca m-am dus in corpore sa le ridic.
nimic esit din comun in afara de privirea mea perplexa, fata in fata cu chestiile alea pe care nu le mai vazusem in carburatorul personal, ca deh!, m-am uitat si io cum bucatea Piri motoru' sa-i regleze carburatia.
ii zic aluia: "taticu', esti sigur ca astea-s piesele pe care le-am cerut?"
asta, cu o privire docta si toleranta zice: "siigoor! cuie pontou, nu? astea sunt."
ma uit cand la el, cand la cele 30 de grame de metal pe care am platit jumate dintr-un salariu minim pe economie. incerc sa articulez ca eu am alta parere, dar imi occura brusc un sentiment de nimicnicie si nestiinta cand intalnesc privirea sigura, dar darza, a mecanicului bemveistic.
"n-oi fi io destul de pregatit", imi zic si fug la pretenaru' propriu sa montez dubioseniile ca sa mearga motoru' ca uns.
Piri le vede si se incrunta pret de 3, hai 4 secunde in care inima mea era mica si meschina ca mintea abracadabrantului meserias care mi le livrase.
"nu e bune". conchide al meu.
"ma gandeam io", apuc sa ingaim si o luam la trap spre sediul marelui constructor de necazuri pe doo rotite.
ce sa mai zic, i-am tras omului un perdaf mai la hau, ca mi-era mie jena sa fac scandal, la cat era de penibila treaba, ne-au schimbat aia COMANDA (nu piesele, hehe, pentru alea tre' sa mai astepti un picut, dar vin, nu-i problema, costa un pic mai mult (mai mult?), dar deja ma obisnuiesc cu ideea ca-s un romanache amarat cu o scula care nu se intretine singura).
ce vreau sa adaug este piramidala apoftegma a marelui meserias (care in treacat fie spus mi-a mai indreptat, pe cand credeam ca BMW schimba si mintea romanilor, un suport de scarita cu o ranga; l-a indreptat pana l-a rupt), zice neastelianul:
"ce vrei, frate (frate?), asa e cu motoarele sh...se mai strica".
probabil ca esti marcat de profunzimea momentului.
hai pa, te las. ma duc sa caut un mecanic romanesc si amator, d-aia de foloseau ciorap de dama pe post de curea de ventilator.
vineri, 21 august 2009
ciuda
cred eu ca asta e cel mai urat sentiment. cu toate ca etimologia termenului e stupefianta. vine de la ciudo (asa se citeste si n-am litere slave la mine) care insemneaza, in slava, uat da fac - minunat!!!
ura, invidia, cacaciosenia (da, ce te hlizesti, l-am catalogat si p-asta, sentimentul cacacioseniei), parca nimic nu te ingenuncheaza asa.
acuma, la o analiza mai amanuntita, identificam mai multe tipuri de ciuda:
ura, invidia, cacaciosenia (da, ce te hlizesti, l-am catalogat si p-asta, sentimentul cacacioseniei), parca nimic nu te ingenuncheaza asa.
acuma, la o analiza mai amanuntita, identificam mai multe tipuri de ciuda:
- ciuda tip unghie-n gat (aka ciuda pitigoi) - e simtirea care te ineaca de furie, iti da ghes sa faci nefacute, cand iti face unul in ciuda, sau iti da cu tifla, care risca de cele mai multe ori sa devina o ura viscerala pentru generatorul de scrasnit din dinti si atunci nu mai face obiectul prezentei;
- ciuda tip neputinta - care se intampla atunci cand esti pus in fata unei situatii in care, chiar daca ai vrea si-ai putea, n-ai pe cine sa bati; este ciuda ca ti-ai rupt noada cazand cu motorul, cand ai fi putut sa eviti asta, cand depinde numai de tine ceea ce ti s-a intamplat si realizezi (cu ciuda, nu-i asa?) ca esti putin cam bou;
- ciuda tip mirare - cand afli despre un apropiat ca a patit ceva rau, ceva final, fatal, ultim, si te intrebi "cum gatii ma-sii....?", sau, mai patetic, "de ce gatii ma-sii...?"
- ciuda tip regret, iara nu regrete eterne, ca aia nu-i ciuda, e piosenie si intra la alta pozitie in bugetul sentimental propriu - adica atunci cand te gandesti "ba, trebuia sa o fi luat eu la dreapta, ca unde am ajuns acu' astia vorbesc alta limba...", sau "mi-ar fi stat bine cu flanelul bejuliu cu renii grena pe el, trebuia sa fac focul cu altceva, mai ales ca socra-mea, care l-a elaborat, nu parea bucuroasa ca avem 32 de grade in bucatarie, chiar daca-i februarie...".
vietile noastre presarate cu ciuzi (o ciuda, doua ciuzi) sunt tot asa de interesante ca zbaterile unui coleopter in supa cu galuste adusa rece de un chelner cu privire de boris godunov, la un local cu ore variabile de inchidere.
imi vine in minte replica lui dorel visan, in "Magnatul", cand afla ca e suspect de o boala incurabila. Zice, ca pe-asta n-am s-o uit niciodata, da' chiar, o asemenea replica e greu de trecut cu vederea, zice, fantastica replica, zice...ce zice, ca-mi umplu globu' de injuraturi si zice astia ca-s vulgar.
da. si cam asa e cu ciuda.
imi vine in minte replica lui dorel visan, in "Magnatul", cand afla ca e suspect de o boala incurabila. Zice, ca pe-asta n-am s-o uit niciodata, da' chiar, o asemenea replica e greu de trecut cu vederea, zice, fantastica replica, zice...ce zice, ca-mi umplu globu' de injuraturi si zice astia ca-s vulgar.
da. si cam asa e cu ciuda.
miercuri, 12 august 2009
s-a blufit buiabezu'
ieri dimineata blufii eram sase. fix. si cu sergiu sapte. tot fix, da' el e to'mai la cluj.
si la party-ul chiolhanesc de pe meleaguri piriene ne gandiram mintosi ca prietenul Ciorba, aka Andi, aka buiabezu' (de la culinarizarea bouillabaisse), si-a desavarsit stagiul de uanabel mult prea repede.
ca atare, i-am administrat patch-uri, iar el a efectuat un triplu axel spiritual, dansand ca lupii...
aceasta cronica va sa fie marturie asupra la faptul ca cu mare bucurie primit-am intre noi un bro.
welcome bro.
GLOSAR
Piri - lord of the brakes, pazitoru' franelor noastre, mecanic asadar
wannabe - este cand vrei sa fi frate cu romanu', aka blufu', aka membru al clubului Blue Wolves
blufi - prescurtare piriana la gasca mentionata, cu singularul bluf, care e ca un fel de bad motherfucker de Romania
si la party-ul chiolhanesc de pe meleaguri piriene ne gandiram mintosi ca prietenul Ciorba, aka Andi, aka buiabezu' (de la culinarizarea bouillabaisse), si-a desavarsit stagiul de uanabel mult prea repede.
ca atare, i-am administrat patch-uri, iar el a efectuat un triplu axel spiritual, dansand ca lupii...
aceasta cronica va sa fie marturie asupra la faptul ca cu mare bucurie primit-am intre noi un bro.
welcome bro.
GLOSAR
Piri - lord of the brakes, pazitoru' franelor noastre, mecanic asadar
wannabe - este cand vrei sa fi frate cu romanu', aka blufu', aka membru al clubului Blue Wolves
blufi - prescurtare piriana la gasca mentionata, cu singularul bluf, care e ca un fel de bad motherfucker de Romania
luni, 10 august 2009
momente de prost...
...sunt momentele pe care le identificase un amic ca fiind alea in care esti extrem de tentat sa raspunzi in dodii. sa exemplificam, de exemplu:
- intri in birou si te intreaba un coleg mai optuz: "ai venit?"
- te intreaba nevasta: "dormi?" (r: "nu, stau intins in pat cu ochii inchisi si sforai ca sa induc extraterestrii in eroare...", sau, in situatii de urgenta: "as vrea eu...")
- te tunzi si imediat dupa aia cel putin 17 persoane te intreaba, candid: "te-ai tuns?" (r:"nu, mi-a iesit capul prin par...de la pH...")
io am mai descoperit o categorie de replici idioate, pe care ma gandesc cum s-o denumesc. poate ma ajuti. ia fii atent aicea:
- te tai la deget si ajungi la slujba; in secunda 2,7 auzi "ha-ha, ce-ai facut ma, cu degetul, unde l-ai bagat?"..mai auzi asta si in secunda 13, 15, 21, 34, 35, 36, 82, 202034 etc.
- te suna unu/una si cand raspunzi, firesc, "alo?", auzi: "tu esti?" ("d'oh! ai luat mere?")
- esti in autobuz, aglomeratie, te sprijini cu muia de geamul usii, ai un picior in aer, cu o mana iti tii bocceaua si cu alta astepti sa opreasca, si se gaseste cate un politicos: "coborati la prima?" (r: "nu, o sa levitez in dreptul usii, e un hobby de-al meu..")
LEAC DE RAS
si, fara nici o legatura, ieri ma aflam cu blufii (blue wolves motorcycling brotherhood) la o sarbatorire, ca nascu nevasta unui bro. zice finoo: "ba taticu', ce glezne subtiri ai", io purtand un elegant 46 la piciorus.
la care el presidente formuleaza cu invidie: "da, da' ia uite ce cutii de vioara are in picioare...".
prieteneste, deh.
si, fara nici o legatura, ieri ma aflam cu blufii (blue wolves motorcycling brotherhood) la o sarbatorire, ca nascu nevasta unui bro. zice finoo: "ba taticu', ce glezne subtiri ai", io purtand un elegant 46 la piciorus.
la care el presidente formuleaza cu invidie: "da, da' ia uite ce cutii de vioara are in picioare...".
prieteneste, deh.
luni, 3 august 2009
despre cum e cu ploaia
ploiofobia asta tre' sa fie ascunsa deep intr-o gena recesiva ca de arhetipuri ma gandesc eu in mintea din dotare ca nu poate fi vorba.
la romanii urbani, romanii de capitala mai ales, frica asta de ploaie se manifesta pregnant, prima picatura de hasdoio cazuta din ceruri declanseaza o paralizie temporara a virtutilor la volan si a olfactivului in dreptunghiurile-miscatoare-care-cara-de-colo-colo-traitorii-care-nu-au-alt-mod-de-a-ajunge-repede-undeva. adica reatebe, sau, pentru alta urbe decat penibilul si ranchiunosul bucuresti, transportul in comun.
de cum se simte o adiere fina de ploaie, ghiolbanetele raspanditor de miasme aducatoare de icter mecanic sare sa inchida gemuletele meschine ale autobuzului, unde si-asa, cu ele deschise, trebuie sa-ti salvezi retina de camasile foste albe, vanilinate la suptbrat.
mda. sa zicem ca e dimineata. o dimineata de august, calda, umectata si cetoasa la nas, de la fumuri de automobile si de geanabeti care se odicolonizeaza cu cacaturi eftine ca s-amestece damfuri pastrate cu minutiozitate si incapatanare de numismat.
deci, dimineata. usor innorat, te urci cu chiu, cu vai in autobuzul bucurestean, acest "sa moara ma-sa" al onor-retarzilor de-nvarte misculatiile pe la primaria mare.
sufocant, imbrancelile de rigoare, "gatii ma-tii" in gand cate unuia care se inghesuie inutil, din reflex, pentru ca asa s-a sapat la el pe cortex de 'jde ani, de cand merge la lucru cu bataitoarea asta inceata de-i zice bus.
prima picatura de ploaie, niscaiva tunete si lumea se repede sa inchida geamul. sa nu intre ploaia.
te-ai intrebat vreodata de ce?
de ce recunosti un copil roman oriunde in europa? da, ok, il recunosti pentru ca la 10 grade celsius odrasla de roman aduce lejer cu iuri gagarin, cu fular, combilizon si caciula, sa nu-i fie frig - sa nu raceasca.
'ete d-aia-nchide romanii geamu' - sa nu raceasca.
un fenomen meteorologic banal, curent, pe care incepem sa ni-l aducem aminte asociat cu "treci in casa imediat, nu vezi ca ploua", cu "hai repede, ca ne prinde ploaia pe drum", "mai stai, dom'le , nitel, unde te duci pe ploaia asta?".
aversitatea fata de apa care vine din cer contureaza ineluctabil profilul unui ev basit, o amenintare pentru homo faber, care nu mai faber si nu mai dixit nimic coerent, in afara lui "inchide, dom'le, geamu'!"...
la romanii urbani, romanii de capitala mai ales, frica asta de ploaie se manifesta pregnant, prima picatura de hasdoio cazuta din ceruri declanseaza o paralizie temporara a virtutilor la volan si a olfactivului in dreptunghiurile-miscatoare-care-cara-de-colo-colo-traitorii-care-nu-au-alt-mod-de-a-ajunge-repede-undeva. adica reatebe, sau, pentru alta urbe decat penibilul si ranchiunosul bucuresti, transportul in comun.
de cum se simte o adiere fina de ploaie, ghiolbanetele raspanditor de miasme aducatoare de icter mecanic sare sa inchida gemuletele meschine ale autobuzului, unde si-asa, cu ele deschise, trebuie sa-ti salvezi retina de camasile foste albe, vanilinate la suptbrat.
mda. sa zicem ca e dimineata. o dimineata de august, calda, umectata si cetoasa la nas, de la fumuri de automobile si de geanabeti care se odicolonizeaza cu cacaturi eftine ca s-amestece damfuri pastrate cu minutiozitate si incapatanare de numismat.
deci, dimineata. usor innorat, te urci cu chiu, cu vai in autobuzul bucurestean, acest "sa moara ma-sa" al onor-retarzilor de-nvarte misculatiile pe la primaria mare.
sufocant, imbrancelile de rigoare, "gatii ma-tii" in gand cate unuia care se inghesuie inutil, din reflex, pentru ca asa s-a sapat la el pe cortex de 'jde ani, de cand merge la lucru cu bataitoarea asta inceata de-i zice bus.
prima picatura de ploaie, niscaiva tunete si lumea se repede sa inchida geamul. sa nu intre ploaia.
te-ai intrebat vreodata de ce?
de ce recunosti un copil roman oriunde in europa? da, ok, il recunosti pentru ca la 10 grade celsius odrasla de roman aduce lejer cu iuri gagarin, cu fular, combilizon si caciula, sa nu-i fie frig - sa nu raceasca.
'ete d-aia-nchide romanii geamu' - sa nu raceasca.
un fenomen meteorologic banal, curent, pe care incepem sa ni-l aducem aminte asociat cu "treci in casa imediat, nu vezi ca ploua", cu "hai repede, ca ne prinde ploaia pe drum", "mai stai, dom'le , nitel, unde te duci pe ploaia asta?".
aversitatea fata de apa care vine din cer contureaza ineluctabil profilul unui ev basit, o amenintare pentru homo faber, care nu mai faber si nu mai dixit nimic coerent, in afara lui "inchide, dom'le, geamu'!"...
miercuri, 29 iulie 2009
chibit al derizoriului
zice un amic "ba, imi place cum scrii, dar ai din cand in cand pasaje care cad in derizoriu".
derizoriu, zice depsul, stands for neinsemnat, de nimic, ridicol.
carevasazica, se casca si sub mine o prapastie, aceasta prapastie. a derizoriului.
gasesc de cuviinta sa alatur acesti doi termeni aparent separati de sfere logice diferite, mai cu seama ca in timpul devenirii noastre banale, sau mai degraba banalute, pentru ca eufemismele sunt prieteni dragi atunci cand CONTEXTUL ne joaca farsa cea mare de a ni se dezvalui, in timpul vietii noastre asadar, nu le dam prea mare atentie. nici lor, nici semenilor care, uneori prin simpla prezenta, adjudeca sensuri.
fugim de derizoriu ca de alte alea, desi, la o pritocire axiologica grosiera, vedem cum termenul in sine capata o definitie laxa, determinata, pe rand, de filtrele prin care ne zgaim la lumea mare.
n-o sa divaghez extrem pe tema relativitatii sau a degringoladei valorilor, sau a renghiurilor pe care ni le serveste vreo functie a limbajului. nu, clar.
dar tare mi-e ca n-ai cum sa zici pas(?); o tipesa desteapta zicea ca poti doar sa cunosti regulile jocului, ca sa te vinzi corect, nicidecum sa chibitezi.
incercarile noastre de a evita, de a strivi derizoriul, de a-i supravietui, zic eu ca sunt benefice. justement. dar sunt foarte putine care nu sunt sortite esecului de ordinara conditie.
cele mai multe sunt, nu-i asa, derizorii...
derizoriu, zice depsul, stands for neinsemnat, de nimic, ridicol.
carevasazica, se casca si sub mine o prapastie, aceasta prapastie. a derizoriului.
gasesc de cuviinta sa alatur acesti doi termeni aparent separati de sfere logice diferite, mai cu seama ca in timpul devenirii noastre banale, sau mai degraba banalute, pentru ca eufemismele sunt prieteni dragi atunci cand CONTEXTUL ne joaca farsa cea mare de a ni se dezvalui, in timpul vietii noastre asadar, nu le dam prea mare atentie. nici lor, nici semenilor care, uneori prin simpla prezenta, adjudeca sensuri.
fugim de derizoriu ca de alte alea, desi, la o pritocire axiologica grosiera, vedem cum termenul in sine capata o definitie laxa, determinata, pe rand, de filtrele prin care ne zgaim la lumea mare.
n-o sa divaghez extrem pe tema relativitatii sau a degringoladei valorilor, sau a renghiurilor pe care ni le serveste vreo functie a limbajului. nu, clar.
dar tare mi-e ca n-ai cum sa zici pas(?); o tipesa desteapta zicea ca poti doar sa cunosti regulile jocului, ca sa te vinzi corect, nicidecum sa chibitezi.
incercarile noastre de a evita, de a strivi derizoriul, de a-i supravietui, zic eu ca sunt benefice. justement. dar sunt foarte putine care nu sunt sortite esecului de ordinara conditie.
cele mai multe sunt, nu-i asa, derizorii...
marți, 28 iulie 2009
dimineata
dimineata merg spre slujba cu motocicleta.
dimineata soferii, ii stii, traitorii pe patru roti care-si zgarma urdorile pe muzica gen vibe fm si care-ti intorc cate un blank look atunci cand tu faci spumite la gura in casca integrala urandu-le de bine (pentru ca era sa te tavaleasca) si nu iti dai seama pe moment ca ala nu te aude, nu-ti vede decat ochii si, pentru ca sunt usor mijiti, de cele mai multe ori, isi inchipuie ca le zambesti, soferii deci, sunt o felie de bucuresti pe care trebuie, vrei, nu vrei, s-o inghiti.
dimineata ajung la slujba cu motocicleta si cativa colegi, aceiasi mereu, au cam aceeasi replica: "a, stii, te-am vazut in locul cutare, ti-am facut cu mana, dar nu m-ai observat, erai concentrat tare...". si zambesc cu o condescendenta care-ti induce mici spasme premergatoare isteriei - stiu si ei cat de greu e, si periculos, cei mai multi au macar un prieten, o cunostinta care avea o motocicleta, nu mai stiu exact de care, si sa vezi cutare si cutare faza...
dimineata zambesc si eu, bucuros si usurat c-am ajuns intreg la munca printr-un bucuresti surdo-mut.
dimineata soferii, ii stii, traitorii pe patru roti care-si zgarma urdorile pe muzica gen vibe fm si care-ti intorc cate un blank look atunci cand tu faci spumite la gura in casca integrala urandu-le de bine (pentru ca era sa te tavaleasca) si nu iti dai seama pe moment ca ala nu te aude, nu-ti vede decat ochii si, pentru ca sunt usor mijiti, de cele mai multe ori, isi inchipuie ca le zambesti, soferii deci, sunt o felie de bucuresti pe care trebuie, vrei, nu vrei, s-o inghiti.
dimineata ajung la slujba cu motocicleta si cativa colegi, aceiasi mereu, au cam aceeasi replica: "a, stii, te-am vazut in locul cutare, ti-am facut cu mana, dar nu m-ai observat, erai concentrat tare...". si zambesc cu o condescendenta care-ti induce mici spasme premergatoare isteriei - stiu si ei cat de greu e, si periculos, cei mai multi au macar un prieten, o cunostinta care avea o motocicleta, nu mai stiu exact de care, si sa vezi cutare si cutare faza...
dimineata zambesc si eu, bucuros si usurat c-am ajuns intreg la munca printr-un bucuresti surdo-mut.
luni, 27 iulie 2009
se schimba treaba
adica paraie sandramaua...
nu mai e nimic din ce-a fost.
mereu se intoarce foaia, se abordeaza problema dintr-o perspectiva noua, se redimensioneaza, 'tu-i gura ma-sii de diateza reflexiva.
normal ca s-au schimbat mersurile, in ziua de azi gasesti greu traitori pe care sa-i cheme Clitemnestra, Eulampiu sau Candian si care sa nu se zgarie la faza asta. gasesti pe domnu' Baloi, domnu' Bucalau (si Jenica, pe deasupra), domnu' Belivaca (azi am avut o hartie semnata de el, la slujba). astia nu se supara. n-au motive.
si nu mai gasesti consumatori de babic asa multi.
nu mai stim unde si-a dus mutu' iapa.
pana si la braila s-a schimbat treaba. a nimerit-o ala, orbu' (nu zahei, saracu') , da' nu-ti mai da nimeni cu vaporu-n cap. poate la galati, sa-ti dea aia cu siderurgia, dar n-as prea-s crede.
si ca sa nu divaghez (?), lucrurile cunosc o evolutie mai ceva ca la vadu lat, verdun si alte peisaje care-au cunoscut plictisiti cu ganduri de smardoiala.
ca si noi, adica.
de exemplu eu (eu?).
mai ieri eram de fo' 20 de anisori, bocna-bocna, si vroiam sa ma fac militian. da' ia-ntreaba-m-acu', ia vezi, ce zic.
Bibliografie selectiva - Mic dictionar de subiecte comice, Laurentiu Cernet
- Carte de explicare a viselor, Nicuta Tanase
nu mai e nimic din ce-a fost.
mereu se intoarce foaia, se abordeaza problema dintr-o perspectiva noua, se redimensioneaza, 'tu-i gura ma-sii de diateza reflexiva.
normal ca s-au schimbat mersurile, in ziua de azi gasesti greu traitori pe care sa-i cheme Clitemnestra, Eulampiu sau Candian si care sa nu se zgarie la faza asta. gasesti pe domnu' Baloi, domnu' Bucalau (si Jenica, pe deasupra), domnu' Belivaca (azi am avut o hartie semnata de el, la slujba). astia nu se supara. n-au motive.
si nu mai gasesti consumatori de babic asa multi.
nu mai stim unde si-a dus mutu' iapa.
pana si la braila s-a schimbat treaba. a nimerit-o ala, orbu' (nu zahei, saracu') , da' nu-ti mai da nimeni cu vaporu-n cap. poate la galati, sa-ti dea aia cu siderurgia, dar n-as prea-s crede.
si ca sa nu divaghez (?), lucrurile cunosc o evolutie mai ceva ca la vadu lat, verdun si alte peisaje care-au cunoscut plictisiti cu ganduri de smardoiala.
ca si noi, adica.
de exemplu eu (eu?).
mai ieri eram de fo' 20 de anisori, bocna-bocna, si vroiam sa ma fac militian. da' ia-ntreaba-m-acu', ia vezi, ce zic.
Bibliografie selectiva - Mic dictionar de subiecte comice, Laurentiu Cernet
- Carte de explicare a viselor, Nicuta Tanase
sanchi
adica oha.
fara sinergia faptelor, fara climatronic, fara formaldehide, fara nimic (!). oha. sanchi.
profundul spirit critic ne mananca dinspre inainte inspre spatele cu ceafa groasa. deh, conditie necesara, cum le doinea din pana un alt mare mahar al ideilor, unu' immanuel, un prieten al intelectualilor cu mult timp liber. sanchi.
ne pricepem. ne pricepem si suntem ambitiosi, perseverare diabolicum joaca la grupa mica.
toate sunt la oha, la hau, haules-baules. sanchi, adica nu toate.
numai unele.
numai una.
da' chiar, cosbuc asta la ce s-o fi referit, de fapt?
sanchi, s-a referit!
fara sinergia faptelor, fara climatronic, fara formaldehide, fara nimic (!). oha. sanchi.
profundul spirit critic ne mananca dinspre inainte inspre spatele cu ceafa groasa. deh, conditie necesara, cum le doinea din pana un alt mare mahar al ideilor, unu' immanuel, un prieten al intelectualilor cu mult timp liber. sanchi.
ne pricepem. ne pricepem si suntem ambitiosi, perseverare diabolicum joaca la grupa mica.
toate sunt la oha, la hau, haules-baules. sanchi, adica nu toate.
numai unele.
numai una.
da' chiar, cosbuc asta la ce s-o fi referit, de fapt?
sanchi, s-a referit!
replici
adica replici.
adica lucruri pe care le auzi drept urmare.
urmare a ceea ce ai facut (sau nu, d'oh!) sau ca o consecutie nu in mod necesar logica a CONTEXTULUI.
gen:
"...tu meriti ceva mai bun..."
"...te iubesc, dar nu sunt indragostit(a) de tine..."
"...nu e vina ta, eu sunt de vina..."
sau:
"tu niciodata n-ai [...], si eu intotdeauna am [...]"
sau invers.
se intampla ciclic, metodic, abuziv, dureros, amuzant, isteric, dubios. da, dubios.
zic.
ti se intampla si le aduni intr-un fisier pe cortex sau pe hipotalamus, nu stiu exact, nu-s de specialitate, nu-s in etatea care sa-mi confere autoritate in bransa, ma rog, le aduni si la urma, la urma, LA URMA, te razi. pai ce sa faci, te razi, pentru ca te-ai pervertit si pervertirea asta te ajuta sa-ti constientizezi nu numai propria existenta, ci si rangul, statusul, cum ii zice mai nou.
adicatelea been there done that si nu ma mai ating siropurile astea, uite cum rad eu de ele cu prietenii mei care rad si ei de ele pentru ca si ei, si lor.
tuturor.
ca tamplarii.
adica lucruri pe care le auzi drept urmare.
urmare a ceea ce ai facut (sau nu, d'oh!) sau ca o consecutie nu in mod necesar logica a CONTEXTULUI.
gen:
"...tu meriti ceva mai bun..."
"...te iubesc, dar nu sunt indragostit(a) de tine..."
"...nu e vina ta, eu sunt de vina..."
sau:
"tu niciodata n-ai [...], si eu intotdeauna am [...]"
sau invers.
se intampla ciclic, metodic, abuziv, dureros, amuzant, isteric, dubios. da, dubios.
zic.
ti se intampla si le aduni intr-un fisier pe cortex sau pe hipotalamus, nu stiu exact, nu-s de specialitate, nu-s in etatea care sa-mi confere autoritate in bransa, ma rog, le aduni si la urma, la urma, LA URMA, te razi. pai ce sa faci, te razi, pentru ca te-ai pervertit si pervertirea asta te ajuta sa-ti constientizezi nu numai propria existenta, ci si rangul, statusul, cum ii zice mai nou.
adicatelea been there done that si nu ma mai ating siropurile astea, uite cum rad eu de ele cu prietenii mei care rad si ei de ele pentru ca si ei, si lor.
tuturor.
ca tamplarii.
adica titlul, cumarveni...
de regula, prima postare se constituie intr-un wannabe statement, care esplica de ce si cum, ai grija sa saluti, buna ziua, spui d-al cui esti, mare grija sa atragi simpatii si sa pari deschis sau mai stiu eu cum.
ma rog, spun ca nu-s bun la asta ("nu-i chiar punctul meu forte") si postez mai degraba cum imi vine la indemana, la indemana dreapta, casazicasa, dealtfel nu-i aflare in treaba mai mare ca asta, decat poate comunismul in sine, cum le doinea unu' Tutea, mare om, recte.
desi nu asta-i scopul, ca sa eliminam echivoacele, scopu-i sa creonam (de la "creon") CONTEXTUL.
adica,
lumea .
ma rog, spun ca nu-s bun la asta ("nu-i chiar punctul meu forte") si postez mai degraba cum imi vine la indemana, la indemana dreapta, casazicasa, dealtfel nu-i aflare in treaba mai mare ca asta, decat poate comunismul in sine, cum le doinea unu' Tutea, mare om, recte.
desi nu asta-i scopul, ca sa eliminam echivoacele, scopu-i sa creonam (de la "creon") CONTEXTUL.
adica,
lumea .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
