Margaritarescu sangera puternic, dar numai pe nas. Il dureau foarte multe chestii: spinarea, capul, NASUL si altele. Incerca, fulgerator, sa analizeze situatia si lesina, prabusindu-se peste nea Achim. Care studia cu un aer mirat un ochi de sticla destul de verzuliu, gasit in ciotul de halba pe care-l tinea in mana.
" 'te-n cur pa ma-ta, Agoafe, bine ca n-ai cazut pe mine", gonfla mosul un aforism si il impinse p-asta mai incolo.
"Daca nu eram pe jos, sa stii ca ma darama..." mai vru sa-si zica nea Achim, dar ii trecu prin minte ca asta s-ar putea sa fie o idee cam tampita si se concentra pe loc asupra peisajului mesmerizant dimprejuru-i.
Pe scaunele de bar, produse urgent cu cateva zile inainte din niste pari de capita si cateva blani de molid, nu mai ramasese nimeni, sau, mai bine zis, aproape nimeni, pentru ca, fix momentul cand mosul pusese tunurile mintii pe peisaj, vazu cum "Aprecupetei lovea podeaua cu muiu', cazuta dupe-un cocot d-ala 'naltu'", cum spera sa poata povesti mai incolo, desi iar il dureau salele, de la curent si de la Margaritarescu, nici el nu mai stia. Izbucni in ras: "Fa, strambasi podelile la oameni cu mefla aia nemteasca a ta...".
Isi dadu seama ca e singurul care produce sunete prin incapere si intelese ca ar fi mai intelept sa se tarasca afara dupa ajutor.
Cu un raget de tigru serios ranit, Margaritarescu sari in picioare: "AAAAAAA, HOTILOR, MUNCA MEA...". Nu apuca sa detalieze. Nea Achim gasi de cuviinta sa-l relaxeze temporar cu ciotul de halba, tintind parietalul stang. Ala mai apuca sa duca mana la chipiu si parasi din nou realitatea pentru un timp, ca sa cocheteze cu lumea dreptilor.
"Nu misca nimeni", tuna o voce din cadrul usii. Petronel Ciosu, seful de post din Turturi, sat mic si alaturat, prelua situatia, asa cum numai el stia sa o faca. "Orbetile lu' tata, astia nu prea misca oricum! Pune mana si ajuta-ma sa-i scol, ca sa ai cu cin' te-intretine", s-auzi incet vocea mosului.
* * *
Domnul O.T. Moceanu deschise geamul Fordului Scorpio visiniu, gandindu-se ca niste aer rece si cateva picaturi de ploaie il vor mai inviora. Ce noapte! Cu ce gresise, oare, sa aiba de-a face cu asemenea oameni? Harmalaia pe care o lasase la depozit nu-i dadea pace si simtea ca, daca se mai gandeste la lazi, ii va exploda capul.
"Sefu', cre' c-avem pana!"
Domoceanu tresari si trase puternic de volan, pierzand controlul vehiculului. Masina iesi in camp si ramase inglodata. "Margaritarescule, tu de unde ai mai aparut, piaza-rea?!!". Domoceanu nu stia daca sa se bucure ca nu e singur noaptea, pe camp, cu masina innamolita, sau sa-l stranga de gat pe slugalau, care aparuse ca din senin pe bancheta din spate, imbracat intr-o uniforma jerpelita de factor postal si arborand acelasi zambet fals-idiot care-l recomandase dintotdeauna.
"Unde-s lazile?", intreba Domoceanu infrigurat. Mutra lui Margaritarescu nu prevestea nimic bun si de aceasta data simturile nu-l tradau pe sef. "Pai sa vedeti, de fapt, deci eu eram in curte dupe ce-ati citit scrisoarea si..." si se opri, la fel de brusc cum incepuse. Un firicel de saliva i se scurgea incet pe barbie si Domoceanu nu se putu opri sa se intrebe cand o sa scape de toate astea.
" 'te-n cur pa ma-ta, Agoafe, bine ca n-ai cazut pe mine", gonfla mosul un aforism si il impinse p-asta mai incolo.
"Daca nu eram pe jos, sa stii ca ma darama..." mai vru sa-si zica nea Achim, dar ii trecu prin minte ca asta s-ar putea sa fie o idee cam tampita si se concentra pe loc asupra peisajului mesmerizant dimprejuru-i.
Pe scaunele de bar, produse urgent cu cateva zile inainte din niste pari de capita si cateva blani de molid, nu mai ramasese nimeni, sau, mai bine zis, aproape nimeni, pentru ca, fix momentul cand mosul pusese tunurile mintii pe peisaj, vazu cum "Aprecupetei lovea podeaua cu muiu', cazuta dupe-un cocot d-ala 'naltu'", cum spera sa poata povesti mai incolo, desi iar il dureau salele, de la curent si de la Margaritarescu, nici el nu mai stia. Izbucni in ras: "Fa, strambasi podelile la oameni cu mefla aia nemteasca a ta...".
Isi dadu seama ca e singurul care produce sunete prin incapere si intelese ca ar fi mai intelept sa se tarasca afara dupa ajutor.
Cu un raget de tigru serios ranit, Margaritarescu sari in picioare: "AAAAAAA, HOTILOR, MUNCA MEA...". Nu apuca sa detalieze. Nea Achim gasi de cuviinta sa-l relaxeze temporar cu ciotul de halba, tintind parietalul stang. Ala mai apuca sa duca mana la chipiu si parasi din nou realitatea pentru un timp, ca sa cocheteze cu lumea dreptilor.
"Nu misca nimeni", tuna o voce din cadrul usii. Petronel Ciosu, seful de post din Turturi, sat mic si alaturat, prelua situatia, asa cum numai el stia sa o faca. "Orbetile lu' tata, astia nu prea misca oricum! Pune mana si ajuta-ma sa-i scol, ca sa ai cu cin' te-intretine", s-auzi incet vocea mosului.
* * *
Domnul O.T. Moceanu deschise geamul Fordului Scorpio visiniu, gandindu-se ca niste aer rece si cateva picaturi de ploaie il vor mai inviora. Ce noapte! Cu ce gresise, oare, sa aiba de-a face cu asemenea oameni? Harmalaia pe care o lasase la depozit nu-i dadea pace si simtea ca, daca se mai gandeste la lazi, ii va exploda capul.
"Sefu', cre' c-avem pana!"
Domoceanu tresari si trase puternic de volan, pierzand controlul vehiculului. Masina iesi in camp si ramase inglodata. "Margaritarescule, tu de unde ai mai aparut, piaza-rea?!!". Domoceanu nu stia daca sa se bucure ca nu e singur noaptea, pe camp, cu masina innamolita, sau sa-l stranga de gat pe slugalau, care aparuse ca din senin pe bancheta din spate, imbracat intr-o uniforma jerpelita de factor postal si arborand acelasi zambet fals-idiot care-l recomandase dintotdeauna.
"Unde-s lazile?", intreba Domoceanu infrigurat. Mutra lui Margaritarescu nu prevestea nimic bun si de aceasta data simturile nu-l tradau pe sef. "Pai sa vedeti, de fapt, deci eu eram in curte dupe ce-ati citit scrisoarea si..." si se opri, la fel de brusc cum incepuse. Un firicel de saliva i se scurgea incet pe barbie si Domoceanu nu se putu opri sa se intrebe cand o sa scape de toate astea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu