marți, 23 aprilie 2013

Despre uimitoarele aventuri ale lui Leonard Margaritarescu in slujba lui O.T. Moceanu - Introspectie

     Bezna il scotea din minti, poate si pentru ca nu vedea mare lucru. Pufni intr-un ras isteric si un dinte ii sari din gura, amintindu-i ca nu mai trecuse pe la dentist de ceva vreme. Se pomeni cautand prin iarba, febril. "Ce bou!", gandi cu ciuda, uitand-se la Margaritarescu cum isi curata unghiile cu cheile de la dubita.
     - Bai Alba ca Zapada, hai sa m-ajuti c-am pier... si tacu brusc, dandu-si seama de penibilul situatiei. Adica ok, ai un sclavete ca asta si-l folosesti la tot felul de cacaturi, da' parca sa-l pui sa-ti caute un dinte de vipla montat la repezeala de-un borfet cu apetente stomatologice, parca-i prea de tot. Si e si jenant, asa, parca dauneaza la prestij. Evident ca bananaul perora deja cu un debit imposibil de procesat; nu se impacienta, pentru ca stia ca nu pierduse nimic daca nu fusese ascultat de la inceput.
     - ... si-a revenit dupa cateva palme, mai de care mai de care sa uita la 'insa cum plangea de-i smulgea camasa de pe ea. Io zic ca a fost mai bine asa, nu? Margaritarescu terminase si, car'vasazica, urma sa-si indrepte atentia catre sef.
     Domoceanu realiza, ba nu, nu realiza, mai mult intui ca ala astepta ceva raspuns de la el, dar era atat de preocupat, ba sa-si caute dintele, ba sa-si termine potentiala introspectie, ca nu se mai obosi sa incerce macar sa inteleaga despre ce era vorba. Desi nu-i era tocmai comod, ca-i ramase ca o bila de piciorul mintii senzatia ca trebuia sa-i raspunda lui Margaritarescu.
     Care Margaritarescu nu terminase de considerat:
     - ... si daca-i asa, atunci de ce nu-si baga mintile-n cap? Ca nu-s' ce sa mai cred, sefule...
     In timpul asta, Domoceanu renuntase de facto sa mai scormoneasca prin cele buruieni, cum s-ar fi exprimat d'alde Supica, un vlajgan la care probabil se va mai gandi, intrucatva.
Se hotari sa se intoarca la masina, urmand sa vada mai tarziu ce-o sa faca cu dintele ma-sii. Se indrepta agale, tarsaind picioarele, ca sa fie clar pentru oricine ca nu se grabea nicaieri, spre masina poticnita si, ca prin minune intelese ca  nu era chiar totul pierdut. Mai avea o sansa. Mica, dar existenta.
     - Margaritarescule, ia vezi, e niste combustibil in portbagaj, d-ala uleios si parfumat. Ada-l sa-i dam cep, ca m-a razbit o sete...
     Astalalt, fara sa se opreasca din peroratie, se indrepta catre portbagaj, il deschise si incepu sa scotoceasca dupa sticla:
     - ...si-a mai zguduit-o p-acolo vreo sase luni, da' de unde era sa stie ca aia inchisesera fabrica si vandusera tot, dar tot, la niste ucraineni, pe te-miri-ce. Asa se-ntampla cand nu-t' 'ei masuri de prevedere! Da' la urma urmei, nu-l face pa el niste lazi.
     Domoceanu auzi cuvantul "lazi" si deveni brusc ganditor:
     - Da, ma, matrafoxu'-ncoace si dezvolta treaba cu lazile!
   - Gata, sefu, uitati aicea. Sa aduc si pahare? incerca Margaritarescu sa fie stilat. Dupa care-si musca buzele, realizand ca n-aveau, evident, pahare, si ca seful va crede ca e luat peste picior.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu