blues de octombrie

un prieten e la pamant.
o sa zici ca se mai intampla, mai ales daca asta (prietenul) e la pamant din cauza unei femei.
nimic nou pana aici. se tot repeta, c-avem marele dar al uitarii, mai toti.
da, da' la asta se adauga vremea asta morocanoasa, cu cautatura antipatica si sfidatoare de ofiter nazist.
carevasazica, avem datele problemei:
1. asta e varza; cu amendamentul ca ameninta sa fie asa o vreme...
2. afara e naspa
3. asta mai e si motorist
e un film romanesc, cu geo costiniu in rolul principal, se cheama "septembrie", o versiune complet mioritica a "rebelului fara cauza", o poveste cu un motociclist cam tembel si cam inadaptat, care la urma moare, ca tamplarul din vorba bulgarului.
al meu n-o muri el asa usor, da' e clar ca se sufoca pe dinauntru si are nevoie de resuscitari competente.
neputinta mea se compune vectorial cu ploaia dimprejur, care ma moleseste, caci eu sunt nascut toamna si-mi place ploaia. imi constientizez incapacitatea de a-l ajuta, desi nu ma invinovatesc prea tare pentru asta, daca ma gandesc ca motoristu' nici nu inghite usor vreun sfat sau vreo tentativa, chiar cusuta cu ata alba, de a-l distrage de la autocompatimirea aia blegoasa care ne cuprinde, de regula, dupa un meci cu viata.
ce-i de facut, ma intreb in vreme ce ma intind si casc de-mi trosnesc oasele si-mi flutura urechile...
o gura de cafea de ieri, o tigara de-mprumut, doua fumuri si totul pare suspect de suportabil.
lasa, tati, ca-ti revii tu...

despre cadere ca despre dragoste

mama Geea ne iubeste atat de tare incat ne tine strans la pieptul ei. atat de strans, incat ne-au trebuit milenii pentru a vedea Pamantul de sus.
dragostea asta mare a ei se mai numeste si gravitatie.
deci gravitatia e o forma de manifestare a ceea ce, indeobste, numim dragoste?
sa potrivim punctul pe Y.
asadar, de la nastere, de cand o vedem pe Luminita, aia mica, o stii, din capatul tunelului, avem o problema cu dragostea meta-materna a Terrei. trebuie sa fim supravegheati indeaproape, altfel contactul fizic cu meta-mamica e dureros si lasa urme.
incet, dar sigur, crestem. cadem din patuturi, cadem si ne julim genunchii (mai mereu), cadem cu bicicleta, din copaci, cadem din toate puterile.
cu cat crestem, CADEREA se amplifica. filosofii zic ca devii. adica devenirea ca si concept. aham. ferindu-se sa numeasca devenirea umana CADERE. ca sa nu sune a drum in jos, sa nu sune necrestinesc, poate.
da' fizic cadem. crede-ma. crede, ma!
am ajuns sa ne imprietenim cu ideea. cadem la invoiala. la examene, cand suntem mai marisori, profesorii ne pica. gagicele ne cad cu tronc.
optimisti mai mereu, incercam sa ne ridicam...auzi despre unul:"uite ce s-a ridicat ala, e nustiuce la nustiuce companie, are nustiuce si e cu nustiucine..."
unii mai cu mot, c-aici vroiam sa te-aduc, afla despre cadere luptandu-se cu ea, dupa ce o intalnesc brusc, cum dai peste o fosta cand intri cu nevasta intr-un restaurant. motoristii.
adica nu exista pe lumea asta mare motorist care sa nu aiba undeva in bostan un beculet aprins: "ba, orice, da' sa nu cad!".
motoristul se lupta cu dragostea supranaturala a Pamantului-mama. e, cum o sa te lupti cu asa ceva? cu armuri, cu casti, cu manusi, ca niste decrepiti cavaleri, frumosii nebuni (se poate citi tampiti) ai marilor orase, bla-bla.
motoristul norocos castiga batalii. razboiul, niciodata.
la urma cadem toti, ne trage Geea in jos cum trage de gusele si de testiculele noastre sau de obrajii si sanii femeilor (!). cu tenacitate, cu aplomb, cu un simt al posesiei pe care nici nu ma incumet sa mi-l esplic.
da' macar un pic, acolo, recunoaste si matriarhala entitate ca suntem haiosi. mai ales cand ne ridicam, cu privirea aia buimaca, si-o luam, DE FIECARE DATA, de la capat.

metafizica de pranz

prietenul Ulmu se intoarce. de fapt, el n-a plecat, n-a fost niciodata departe, l-am ignorat si acum se razbuna.
locotenentul de militie Ulmu care, "[...]printr-un gest, aprinse lampa".
baiatul asta care executa fiat lux PRINTR-UN GEST, acest clondir cu mastica prima al militianismului ceausisticesc, acest "sa facem din tun tractoare/din atom lumini, izvoare".
ma trec fiorii cand aflu, realizand, ca parintele, creatorul lui Ulmu, sufera de ubicuitate cronica, calci pe el ca pe dude, cum zicea bardu'.
carevasilica undeva, mai peste tot, un creator, un nascator de povesti de militie o pune parte-n parte cu amenintarea anonimatului si, paradoxal, e atat de prezent incat ii simti damful iute de maraseasca pe la colturile mintilor. tale, adica.
si ce-i cu asta? o sa ma-ntrebi.
pai e. ca ne inconjoara asa o lehamite cu ras si parca nici rasul asta nu mai e asa din tot sufletul, un hohot cristalin, sau dogit, dar sanatos... e mai mult asa de pamplezir.
mi-e ca nu scapam curand. nici de Ulmu.
gandeste-te, asta aprinde lampa printr-un gest.



esplicatie - textul citat provine dintr-un roman politist (de ce le-o fi zis asa?) scris inainte de '89.