ciuda

cred eu ca asta e cel mai urat sentiment. cu toate ca etimologia termenului e stupefianta. vine de la ciudo (asa se citeste si n-am litere slave la mine) care insemneaza, in slava, uat da fac - minunat!!!
ura, invidia, cacaciosenia (da, ce te hlizesti, l-am catalogat si p-asta, sentimentul cacacioseniei), parca nimic nu te ingenuncheaza asa.
acuma, la o analiza mai amanuntita, identificam mai multe tipuri de ciuda:

• ciuda tip unghie-n gat (aka ciuda pitigoi) - e simtirea care te ineaca de furie, iti da ghes sa faci nefacute, cand iti face unul in ciuda, sau iti da cu tifla, care risca de cele mai multe ori sa devina o ura viscerala pentru generatorul de scrasnit din dinti si atunci nu mai face obiectul prezentei;
• ciuda tip neputinta - care se intampla atunci cand esti pus in fata unei situatii in care, chiar daca ai vrea si-ai putea, n-ai pe cine sa bati; este ciuda ca ti-ai rupt noada cazand cu motorul, cand ai fi putut sa eviti asta, cand depinde numai de tine ceea ce ti s-a intamplat si realizezi (cu ciuda, nu-i asa?) ca esti putin cam bou;
• ciuda tip mirare - cand afli despre un apropiat ca a patit ceva rau, ceva final, fatal, ultim, si te intrebi "cum gatii ma-sii....?", sau, mai patetic, "de ce gatii ma-sii...?"
• ciuda tip regret, iara nu regrete eterne, ca aia nu-i ciuda, e piosenie si intra la alta pozitie in bugetul sentimental propriu - adica atunci cand te gandesti "ba, trebuia sa o fi luat eu la dreapta, ca unde am ajuns acu' astia vorbesc alta limba...", sau "mi-ar fi stat bine cu flanelul bejuliu cu renii grena pe el, trebuia sa fac focul cu altceva, mai ales ca socra-mea, care l-a elaborat, nu parea bucuroasa ca avem 32 de grade in bucatarie, chiar daca-i februarie...".

vietile noastre presarate cu ciuzi (o ciuda, doua ciuzi) sunt tot asa de interesante ca zbaterile unui coleopter in supa cu galuste adusa rece de un chelner cu privire de boris godunov, la un local cu ore variabile de inchidere.
imi vine in minte replica lui dorel visan, in "Magnatul", cand afla ca e suspect de o boala incurabila. Zice, ca pe-asta n-am s-o uit niciodata, da' chiar, o asemenea replica e greu de trecut cu vederea, zice, fantastica replica, zice...ce zice, ca-mi umplu globu' de injuraturi si zice astia ca-s vulgar.
da. si cam asa e cu ciuda.

s-a blufit buiabezu'

ieri dimineata blufii eram sase. fix. si cu sergiu sapte. tot fix, da' el e to'mai la cluj.
si la party-ul chiolhanesc de pe meleaguri piriene ne gandiram mintosi ca prietenul Ciorba, aka Andi, aka buiabezu' (de la culinarizarea bouillabaisse), si-a desavarsit stagiul de uanabel mult prea repede.
ca atare, i-am administrat patch-uri, iar el a efectuat un triplu axel spiritual, dansand ca lupii...
aceasta cronica va sa fie marturie asupra la faptul ca cu mare bucurie primit-am intre noi un bro.
welcome bro.


GLOSAR
Piri - lord of the brakes, pazitoru' franelor noastre, mecanic asadar
wannabe - este cand vrei sa fi frate cu romanu', aka blufu', aka membru al clubului Blue Wolves
blufi - prescurtare piriana la gasca mentionata, cu singularul bluf, care e ca un fel de bad motherfucker de Romania

momente de prost...

...sunt momentele pe care le identificase un amic ca fiind alea in care esti extrem de tentat sa raspunzi in dodii. sa exemplificam, de exemplu:

• intri in birou si te intreaba un coleg mai optuz: "ai venit?"
• te intreaba nevasta: "dormi?" (r: "nu, stau intins in pat cu ochii inchisi si sforai ca sa induc extraterestrii in eroare...", sau, in situatii de urgenta: "as vrea eu...")
  
• te tunzi si imediat dupa aia cel putin 17 persoane te intreaba, candid: "te-ai tuns?" (r:"nu, mi-a iesit capul prin par...de la pH...")

io am mai descoperit o categorie de replici idioate, pe care ma gandesc cum s-o denumesc. poate ma ajuti. ia fii atent aicea:

• te tai la deget si ajungi la slujba; in secunda 2,7 auzi "ha-ha, ce-ai facut ma, cu degetul, unde l-ai bagat?"..mai auzi asta si in secunda 13, 15, 21, 34, 35, 36, 82, 202034 etc.
• te suna unu/una si cand raspunzi, firesc, "alo?", auzi: "tu esti?" ("d'oh! ai luat mere?")
  
• esti in autobuz, aglomeratie, te sprijini cu muia de geamul usii, ai un picior in aer, cu o mana iti tii bocceaua si cu alta astepti sa opreasca, si se gaseste cate un politicos: "coborati la prima?" (r: "nu, o sa levitez in dreptul usii, e un hobby de-al meu..")

LEAC DE RAS
si, fara nici o legatura, ieri ma aflam cu blufii (blue wolves motorcycling brotherhood) la o sarbatorire, ca nascu nevasta unui bro. zice finoo: "ba taticu', ce glezne subtiri ai", io purtand un elegant 46 la piciorus.
la care el presidente formuleaza cu invidie: "da, da' ia uite ce cutii de vioara are in picioare...".
prieteneste, deh.

despre cum e cu ploaia

ploiofobia asta tre' sa fie ascunsa deep intr-o gena recesiva ca de arhetipuri ma gandesc eu in mintea din dotare ca nu poate fi vorba.
la romanii urbani, romanii de capitala mai ales, frica asta de ploaie se manifesta pregnant, prima picatura de hasdoio cazuta din ceruri declanseaza o paralizie temporara a virtutilor la volan si a olfactivului in dreptunghiurile-miscatoare-care-cara-de-colo-colo-traitorii-care-nu-au-alt-mod-de-a-ajunge-repede-undeva. adica reatebe, sau, pentru alta urbe decat penibilul si ranchiunosul bucuresti, transportul in comun.
de cum se simte o adiere fina de ploaie, ghiolbanetele raspanditor de miasme aducatoare de icter mecanic sare sa inchida gemuletele meschine ale autobuzului, unde si-asa, cu ele deschise, trebuie sa-ti salvezi retina de camasile foste albe, vanilinate la suptbrat.
mda. sa zicem ca e dimineata. o dimineata de august, calda, umectata si cetoasa la nas, de la fumuri de automobile si de geanabeti care se odicolonizeaza cu cacaturi eftine ca s-amestece damfuri pastrate cu minutiozitate si incapatanare de numismat.
deci, dimineata. usor innorat, te urci cu chiu, cu vai in autobuzul bucurestean, acest "sa moara ma-sa" al onor-retarzilor de-nvarte misculatiile pe la primaria mare.
sufocant, imbrancelile de rigoare, "gatii ma-tii" in gand cate unuia care se inghesuie inutil, din reflex, pentru ca asa s-a sapat la el pe cortex de 'jde ani, de cand merge la lucru cu bataitoarea asta inceata de-i zice bus.
prima picatura de ploaie, niscaiva tunete si lumea se repede sa inchida geamul. sa nu intre ploaia.
te-ai intrebat vreodata de ce?
de ce recunosti un copil roman oriunde in europa? da, ok, il recunosti pentru ca la 10 grade celsius odrasla de roman aduce lejer cu iuri gagarin, cu fular, combilizon si caciula, sa nu-i fie frig - sa nu raceasca.
'ete d-aia-nchide romanii geamu' - sa nu raceasca.
un fenomen meteorologic banal, curent, pe care incepem sa ni-l aducem aminte asociat cu "treci in casa imediat, nu vezi ca ploua", cu "hai repede, ca ne prinde ploaia pe drum", "mai stai, dom'le , nitel, unde te duci pe ploaia asta?".
aversitatea fata de apa care vine din cer contureaza ineluctabil profilul unui ev basit, o amenintare pentru homo faber, care nu mai faber si nu mai dixit nimic coerent, in afara lui "inchide, dom'le, geamu'!"...