miercuri, 15 mai 2013

Cu masina de spalat vase

      In nisipuri cand te afli, ti se mai strica din cand in cand masina de spalat vase.
    Io pana acu' d-abia daca am vazut cum arata parascovenia, dar-mi-te s-o folosesc. Nu-i mare lucru: pui vase inauntru, are un buzunaras pentru detergent, pui asa la ochi circa o cantitate, inchizi usita, te asiguri ca-i inchisa usita, de doua ori, si apesi butonu' al mai evident. Gata! Khalas! Acu' astepti sa te prinzi cand a terminat treaba. Si te prinzi, c-are aratarea sonerie anti-prost, cand termina incepe si suna. Te trezesti din atipeala in fata teveului, unde ai incercat pentru a treia oara sa urmaresti eternul talk-show difuzat pe posturile de teve arabe, evident fara sa intelegi de ce mereu doi oameni, imbracati altfel decat stii tu, au ceva important de zis, sau asa pare, ma rog, mai vedem, mai dormim. Te uiti buimac dupa telefon, iei telefonul, ala nu arata ca si cum el ar suna, iei privirea de telespectator din nou, ca curca-n craci, si te concentrezi sa vezi ce-i cu telefonul. La sfarsit, te prinzi ca-i dubiosenia din bucatarie si te duci sa scoti vasele, fara sa le (prea) spargi. Ta-taaaam! Esti gospodar.
      Mai si se strica faza, treaba, patratoiu cu sonerie si buton evident. Nu mai merge si gata. Sun, ghici unde? Exact, la administratoarea de compound. Ii zic ce si cum si stupoare: imi trimite doi d-estia, d-eia, stii, cu capu' la scuturat.
       Nu termin de zis "chicken biryiani" si apar la usa doi ca alalalt (vezi "Cu silicon"). Ma prind repede, cum stii, ca nu vad dublu, ca-s chiar doi si le fac semn sa intre, pregatit pentru orice. Unul avea mustata.
      Acu' tre' sa fac mentiunea ca masina de spalat vasele era incastrata, incorporata in mobila de bucatarie, adica era, asa, o deschidere croita fix pe INALTIMEA, LATIMEA SI ADANCIMEA masinii. Intra aia fest, de ziceai ca-i parte din mobila, arata frumos, nu zic.
      Nu le mai esplic alora care-i mersu', ma rezum sa-i urmaresc cu atentie, poate au nevoie de un sfat avizat, incurajari, ceva. Si ca sa nu strice altceva, zic. Acu' sa te tii.
      Bai, incep aia sa se uite la divais. Cand zic sa se uite, nu ma refer la privirea mea de telespectator roman de talk-show arab, ci la altceva, mai intens. Se holbau astia la masina mea de spalat vasele de-am zis ca vor s-o deoache, s-o repare cu puterea gandului (indieni, deh) sau alte alea. Vreo trei minute, pe ceas, astia se uitau la masina mea.
      Zice unu', nu ala cu mustata, alalalt: "Sar, nid teic aut deshoshe!". Io ma uit la el, senin, zic ca poate vrea niste apa si murmur: "Sa nu bei rece, voinicule!". Il intreb, in romana (am io  o teorie, ca daca vorbesti clar romaneste te-ntelege indianu', dar am sa revin la asta intr-o alta povestire), zic: "Care-i treaba, merge, merge?", mai mult a incurajare, asa. Asta, din nou, cumva sustinut pozitional de Mustata, care acu' nu se mai holba la masina, ci la mine: "Nid tek aut deshoshe!", da' hotarat, stii, de-am zis ca-i clar, omu' vorbeste serios. 
     Zic: "Ma ariciule, cine-i deshoshe asta si de ce vreti sa-l lichidati? Uat deshoshe iu tek aut?"
      - "Sar, deshoshe!" si-mi arata parascovenia. Ma gandesc ca-i bine sa  fiu de-acord si zic, nu-i asa, "Oke!". 
      Ca ma prinsai c-asa-i zice la dishwasher. Deci nu era cu ciobeala.
      Astia pun mana si incep sa traga de masina de spalat ca la de ziceai ca-i la superoferta. Ii las, ca erau autorizati, vorba aia. O scot afara si ramane un gauroi, cu ceva furtun prin zona, pentru alimentarea trebii cu apa. S-apuca de masurat. Vreo douazeci de minute bune, tot masoara. Io, relapsat, ma duc sa trag o tigarusha, cum zice prietenu' Paul, arhitectu'. Inca zece minute, aia tot masurau. Trei dimensiuni, treizeci de minute. Imi trece prin cap ca poate o fi de la lipsa de aer, de s-a stricat spalatoru', da' io nu-s de meserie, ce stiu io.
      Brusc, dar brusc, si cand zic brusc vreau sa te gandesti la cum zici tu "bau!" cand sperii pe cineva, zice alalalt: "Sa'!", de era sa-mi cada glicemia. Ma-ntorc cu fata spre el, sa vada ca-l urmaresc, ca de zis nu mergea sa-i zic nimic, imi reiau pulsul si-l aud: "Sar, ui tek deshoshe, servis, cam bek meibi tu deis, meibi".
       Zic: "Ia-o, tati si du-te sanatos, bai-bai, oke, toti astia!".
     Pleaca martienii, vin peste vreo doua zile, mai masoara, se mai uita la mine, io la ei, dup-aia io la gauroiul cu furtun si aia iara pleaca.
       Apar peste vreo saptamana cu un cutioi, c-un deshoshe nou, ca deshoshe vechi "no tu maci gud, Sa'!". Relaxat, le fac semn sa purceada cu integrarea. 
         Il scot astia pe deshoshe din cutie, din punga, din polistiren, din alea. Umple casa de goaze. Zic ca-i mai bine sa astept sa instaleze aratarea.
            - "Sa'!", zice Mustata, de data asta, "no fit! Dis difrent deshoshe".
            - "Bring gud uan, sem-sem laic ada uan!", festelesc eu o parere lucida. 
            - "Sar, dis gud uan!", sare si alalalt, convins. "Nid cat farnicia!"
          Constient de existenta factorului Finagle, care zice ca perversitatea universului tinde asimptotic catre maximum, ma declar invins de perspicacitatea astor doi umblatori si-o chem pe nevasta-mea sa trateze cu ei, ca sa nu-i bat. In gura, ca pe coasa.











marți, 14 mai 2013

Cu silicon

     Carevasazica, stam prin nisipuri. Oras frumos, maricel, aglomerat, Doha iti ofera, primitoare, cateva zmetii culturale peste mecla rosie si bucalata de roman emigrator in tari caldute. Nimic nu samana cu ce-i acasa: oameni, straie, preturi, masini, case, toate-s altfel.
           Nu-i rau, e numa' altfel. Imi dadura astia casa. De stat in ea. De aflat, se afla intr-un fel de mini-cartier, ca la vreo douaj' de vile, imprejmuit cartierul cu un gard frumos, cu neoane din loc in loc, ce s-aprind la orele apusului. Ii zice compound.
          De  casele astea se ocupa o echipa de insi care mi-au cauzat subiect de scris pe blog: instalatori, tamplari, gradinari, sefi si etc. Indieni, mai toti. Din India, adica, sau din Sri Lanka, sau Bangladesh, d-astea de le zice TCN, de la "third country nationals", un fel de Romanii mai calde.
         Evident, lucrurile prin casa mai au nevoie de cate o reparatie, un ciocan, un surub, un foraibar, ceva.
          Intr-o zi, imediat cum mi-am luat casa-n primire, se-ntampla o furtuna de nisip. Vorba vine, nisip, ca nu-i nisip, i-asa, o muiala fina ca faina, care nu vrea in ruptul pizdii ma-sii sa stea afara din casa, e un musafir cu de-a sila, iti intra in casa, in plamani si-n creieri si-ti arata ca natura-i lucru mare. Dupa lupte inutile si pierdute eroic, cu usi si geamuri inchise in timpi record, cu carpe ude (capcane, hehe) puse la praguri si etc, mi-am dat seama ca singura solutie e sa sigilez cu silicon geamurile de pe peretele de la strada.
            Ma duc fromos la magazin, dinpreuna c-un amic binevoitor si mestesugar, si iau cele de trebuinta: mop, hehe, galeata (astea de curatat erau de trebuinta, ca daca te uitai in camere cat nisip e langa usi si sub geamuri, aveai senzatia c-au evadat spiridusii, ca vedeai mormanul de pamant, da' nu vedeai groapa, tunelul prin care-au sters-o; spiridusii - stii, aia verzi de sub pat, ce, n-ai si tu?!), iau tuburi de silicon transparent, sa deie bine, pistol, c-asa zicea colegu', plus niste perii mici de pus jos la usa, sa mai opreasca din urgie cand o mai veni.
           Ajung acasa cu calabalacu', descarc treburile din portbagaj si zic sa m-apuc de treaba cand realizez fulgerator (eu numai asa realizez, fulgerator) ca pot sa sun la administratoarea de compound si sa-i zic sa-mi trimete doi d-estia, cum le zice, sa faca ei. Lenea mea congenitala a invins ratiunea si-am sunat. Au venit aia. Tine-te de scaun.
           Suna la usa, ma duc topaind, c-abia spalasem pe jos a patrujdemia oara si sa nu calc unde e ud, you know the drill, deschid: unu' negru, nu tuci, da' negru, negru indian, cumarveni, care zambeste, zice "Helo sar" si scutura din cap asa, cam cum faci tu cand iti ramane apa in urechi dupa scalda. Io ma simt gazdoi, ii zic omului un "Hi, how are you?" de complezenta si zic sa eliminam timpii morti - ii esplic repede, in cea mai buna engleza pe care o am, ca trebuie sigilate geamurile de la strada, ca pe-acolo vine vaju', prafu' pizdii ma-sii si alte cacaturi irespirabile de buna voie. Asta ranjeste ca-n reclama cu castoru' Colgate, zice "Oke, sar", scutura iar din cap pe sistemul catelusului de pe luneta Daciei 1300 si se descalta ca sa intre.
          Io, roman. Ospitalier. "Water, tea, soda?". Ala iara: "Oke, sar" si face dubios din cap. Incepusem sa cred ca nu-l tin balamalele, nu parea batran, totusi, da' mi-am zis ca e timp sa elucidam. Asertionez, meanwhile, ca engleza lu' Secspir e poate prea complexa pentru tip si-mi adaptez discursul, ca brav absolvent de "stiintele comunicarii": "Zis uindou farst, zen apstears, oke? Silicon onli". Bai si unde nu mi ti se lumineaza profesionistu' si s-apuca de treaba degraba, degraba.
         Pentru vreo cinci minute.
        Ca ma mananca in spate sa vad ce si cum face si simt cum m-apuca in avans atacu' lunar de anxietate: asta punea siliconu' la rosturile geamurilor cu o darnicie demna de o cauza mai buna. Ii explic din engleza si din maini ca e posibil sa existe si o alta abordare, cu silicon pus doar pe unde e nevoie sa fie silicon si cu curatat praful inainte, mai ales ca e posibil ca asa sa fie mai bine. Zice: "No clot, no chen clin". Ma gandesc ca nu-i bine sa lasi omu' la greu si-i aduc o carpa de mi-o daduse nevasta-mea cand am plecat din Bucuresti, you know, de sters prafu'. Microfibra, scula. O ia asta si io ma-ntorc cu spatele sa sufar, ca primu' lucru sterge pistolu' de silicon cu ea.
         Imi caut de lucru prin casa, gandindu-ma cum as putea inlocui scularetul ala de carpa si il aud pe generos: "Sar, pistol brok. Khalas!". "Khalas" asta e un fel de amenintarea fantomei, in sensul ca inseamna exact, dar foarte exact "Gata!". Ala vroia sa plece! Dupa ce in 45 de minute reusise sa siliconeze vreo juma' de metru de geam. Analizez, sherlock-istic: daca pleaca asta, va trebui sa fac io toata treaba, si inca azi. Ceea ce nu puteam sa accept. Ii zic ca-i dau de la mine pistolul cu silicon, asta se da de garduri ca nu, ca-l repara el pe-al lui, io incerc sa-i explic ca tre' sa fii idiot sa crezi ca poti sa repari un pistol cu silicon care s-a stricat cand esti in urma cu lucrarea si ai altu' la-ndemana oricum, el zice ca nu si io cedez.
         Dupa vreo douazeci de minute aud: "Sar, no fics!". "Ti-am zis ca esti prost", scap eu relaxat in romana si ii aduc pistolu' meu de silicon, cu o privire care l-ar fi umilit si pe Spartacus, sau pe Kirk Douglas, ma rog, amanunte.
            Dupa aia i se termina siliconul. Aveam si d-asta,  numai ca al meu era transparent si el incepuse cu alb. Mai conta?
             Dupa aia se face 18.00 si zice ca el tre' sa plece si io nu rad. "Sar, meibi tomoro finish, oke?". Si, ce crezi, scutura din cap. Ba, noi romanii daca vrem sa zicem "da" scuturam in fata si-n spate din cap, spre inainte, asa, iar la "nu" facem "privire-spre-dreapta" si "privire-spre-stanga" alternativ. Astia duc repede capu', ba nu, il scutura, inclinandu-l cu urechea spre umarul stang, apoi spre dreptul, alternativ si foarte repede. In romana nu-nseamna nimic.
             Zic sa-l imprietenesc pe-mpiedicat si-i intind o bancnota, cum ar fi la noi zece lei. "Oke?", ma surprind intreband. Ala iar zambeste si face decat din cap. Nu mai pot si il intreb: "Uat zis, ies or no?", la care el face iar halucinanta scuturatura si zice "Sar". Si atat. A luat banii si a zis "Tenkiu, sar". Sau "  'te-n kiu, sar", nu m-am lamurit.
             A doua zi aflu ca ala era tamplaru'. 
             Daca vrei, iti zic cum mi-au inlocuit masina de spalat vase.
        

marți, 23 aprilie 2013

Despre uimitoarele aventuri ale lui Leonard Margaritarescu in slujba lui O.T. Moceanu - Introspectie

     Bezna il scotea din minti, poate si pentru ca nu vedea mare lucru. Pufni intr-un ras isteric si un dinte ii sari din gura, amintindu-i ca nu mai trecuse pe la dentist de ceva vreme. Se pomeni cautand prin iarba, febril. "Ce bou!", gandi cu ciuda, uitand-se la Margaritarescu cum isi curata unghiile cu cheile de la dubita.
     - Bai Alba ca Zapada, hai sa m-ajuti c-am pier... si tacu brusc, dandu-si seama de penibilul situatiei. Adica ok, ai un sclavete ca asta si-l folosesti la tot felul de cacaturi, da' parca sa-l pui sa-ti caute un dinte de vipla montat la repezeala de-un borfet cu apetente stomatologice, parca-i prea de tot. Si e si jenant, asa, parca dauneaza la prestij. Evident ca bananaul perora deja cu un debit imposibil de procesat; nu se impacienta, pentru ca stia ca nu pierduse nimic daca nu fusese ascultat de la inceput.
     - ... si-a revenit dupa cateva palme, mai de care mai de care sa uita la 'insa cum plangea de-i smulgea camasa de pe ea. Io zic ca a fost mai bine asa, nu? Margaritarescu terminase si, car'vasazica, urma sa-si indrepte atentia catre sef.
     Domoceanu realiza, ba nu, nu realiza, mai mult intui ca ala astepta ceva raspuns de la el, dar era atat de preocupat, ba sa-si caute dintele, ba sa-si termine potentiala introspectie, ca nu se mai obosi sa incerce macar sa inteleaga despre ce era vorba. Desi nu-i era tocmai comod, ca-i ramase ca o bila de piciorul mintii senzatia ca trebuia sa-i raspunda lui Margaritarescu.
     Care Margaritarescu nu terminase de considerat:
     - ... si daca-i asa, atunci de ce nu-si baga mintile-n cap? Ca nu-s' ce sa mai cred, sefule...
     In timpul asta, Domoceanu renuntase de facto sa mai scormoneasca prin cele buruieni, cum s-ar fi exprimat d'alde Supica, un vlajgan la care probabil se va mai gandi, intrucatva.
Se hotari sa se intoarca la masina, urmand sa vada mai tarziu ce-o sa faca cu dintele ma-sii. Se indrepta agale, tarsaind picioarele, ca sa fie clar pentru oricine ca nu se grabea nicaieri, spre masina poticnita si, ca prin minune intelese ca  nu era chiar totul pierdut. Mai avea o sansa. Mica, dar existenta.
     - Margaritarescule, ia vezi, e niste combustibil in portbagaj, d-ala uleios si parfumat. Ada-l sa-i dam cep, ca m-a razbit o sete...
     Astalalt, fara sa se opreasca din peroratie, se indrepta catre portbagaj, il deschise si incepu sa scotoceasca dupa sticla:
     - ...si-a mai zguduit-o p-acolo vreo sase luni, da' de unde era sa stie ca aia inchisesera fabrica si vandusera tot, dar tot, la niste ucraineni, pe te-miri-ce. Asa se-ntampla cand nu-t' 'ei masuri de prevedere! Da' la urma urmei, nu-l face pa el niste lazi.
     Domoceanu auzi cuvantul "lazi" si deveni brusc ganditor:
     - Da, ma, matrafoxu'-ncoace si dezvolta treaba cu lazile!
   - Gata, sefu, uitati aicea. Sa aduc si pahare? incerca Margaritarescu sa fie stilat. Dupa care-si musca buzele, realizand ca n-aveau, evident, pahare, si ca seful va crede ca e luat peste picior.





duminică, 29 iulie 2012

Episodul urmator

               Margaritarescu sangera puternic, dar numai pe nas. Il dureau foarte multe chestii: spinarea, capul, NASUL si altele. Incerca, fulgerator, sa analizeze situatia si lesina, prabusindu-se peste nea Achim. Care studia cu un aer mirat un ochi de sticla destul de verzuliu, gasit in ciotul de halba pe care-l tinea in mana.
" 'te-n cur pa ma-ta, Agoafe, bine ca n-ai cazut pe mine", gonfla mosul un aforism si il impinse p-asta mai incolo.
                "Daca nu eram  pe jos, sa stii ca ma darama..." mai vru sa-si zica nea Achim, dar ii trecu prin minte ca asta s-ar putea sa fie o idee cam tampita si se concentra pe loc asupra peisajului mesmerizant dimprejuru-i.
               Pe scaunele de bar, produse urgent cu cateva zile inainte din niste pari de capita si cateva blani de molid, nu mai ramasese nimeni, sau, mai bine zis, aproape nimeni, pentru ca, fix momentul cand mosul pusese tunurile mintii pe peisaj, vazu cum "Aprecupetei lovea podeaua cu muiu', cazuta dupe-un cocot d-ala 'naltu'", cum spera sa poata povesti mai incolo, desi iar il dureau salele, de la curent si de la Margaritarescu, nici el nu mai stia. Izbucni in ras: "Fa, strambasi podelile la oameni cu mefla aia nemteasca a ta...".
                Isi dadu seama ca e singurul care produce sunete prin incapere si intelese ca ar fi mai intelept sa se tarasca afara dupa ajutor.
                Cu un raget de tigru serios ranit, Margaritarescu sari in picioare: "AAAAAAA, HOTILOR, MUNCA MEA...". Nu apuca sa detalieze. Nea Achim gasi de cuviinta sa-l relaxeze temporar cu ciotul de halba, tintind parietalul stang. Ala mai apuca sa duca mana la chipiu si parasi din nou realitatea pentru un timp, ca sa cocheteze cu lumea dreptilor.
                 "Nu misca nimeni", tuna o voce din cadrul usii. Petronel Ciosu, seful de post din Turturi, sat mic si alaturat, prelua situatia, asa cum numai el stia sa o faca. "Orbetile lu' tata, astia nu prea misca oricum! Pune mana si ajuta-ma sa-i scol, ca sa ai cu cin' te-intretine", s-auzi incet vocea mosului.

                                                                         * * *

                 Domnul O.T. Moceanu deschise geamul Fordului Scorpio visiniu, gandindu-se ca niste aer rece si cateva picaturi de ploaie il vor mai inviora. Ce noapte! Cu ce gresise, oare, sa aiba de-a face cu asemenea oameni? Harmalaia pe care o lasase la depozit nu-i dadea pace si simtea ca, daca se mai gandeste la lazi, ii va exploda capul.
                "Sefu', cre' c-avem pana!"
                 Domoceanu tresari si trase puternic de volan, pierzand controlul vehiculului. Masina iesi in camp si ramase inglodata. "Margaritarescule, tu de unde ai mai aparut, piaza-rea?!!". Domoceanu nu stia daca sa se bucure ca nu e singur noaptea, pe camp, cu masina innamolita, sau sa-l stranga de gat pe slugalau, care aparuse ca din senin pe bancheta din spate, imbracat intr-o uniforma jerpelita de factor postal si arborand acelasi zambet fals-idiot care-l recomandase dintotdeauna.
                 "Unde-s lazile?", intreba Domoceanu infrigurat. Mutra lui Margaritarescu nu prevestea nimic bun si de aceasta data simturile nu-l tradau pe sef. "Pai sa vedeti, de fapt, deci eu eram in curte dupe ce-ati citit scrisoarea si..." si se opri, la fel de brusc cum incepuse. Un firicel de saliva i se scurgea incet pe barbie si Domoceanu nu se putu opri sa se intrebe cand o sa scape de toate astea.




marți, 8 mai 2012

Karak

Dimineata, tea-boy-ul imi aduce karak-ul. Nu suna ca de pe alta planeta? Daca da, 'aide sa ma esplic:
Prin partile pe unde salasluiesc eu acum exista o slujba pe care mintea europeana, orientata volens-nolens spre eficienta, de constiinta (neamtzu'), constienta (englezu') sau saracie (d'oh!), n-o haleste. Ce zic n-o haleste, n-o concepe. Slujba are denumirea deloc stiintifica de tea-boy. Baiatu' cu ceaiu'.
Care baiat cu ceaiu' face asa: dimineata, iti aduce, la cerere sau din proprie initiativa, functie de software-ul cu care l-a blagoslovit natura sau angajatorul, un ceai, o cafea, o apa, un karak. Adica le face el. Si ti le aduce. In asa fel incat te simti flausat si inutil intr-o lume in care imaginea studentiei tale, neaparat continand un ibric, un fierbator, un "dat in foc" generator de pete maro pe unde te durea mai tare, poza asta, carevasazica,  pare cumva flatulenta unei minti plecate cu sorcova.
Am analizat, constiincios si patruns de moralitate intempestiva, treaba. Un om are un serviciu la care sa se duca (chiar si cu scarba, desi nu cred). Are cum sa asigure traiul familiei. Astia nu castiga mult, dar nici nu li se cere mult. Practic, existenta lor e rodul unei extreme comoditati, a unei impamantenite cvasi-aristocratii.
Pe care, ipocrit, o voi numi generozitate.




P.S. Pentru explicatii privind karak, vorbiti cu goagal.

asa venea treaba acum vreun an si. si ceva, adica.

constat cu spaima ca oamenii din jurul meu incep sa fuga din fata luciditatii.
fac ce fac si nu-i prinde, asta, ea, luciditatea, nici cu politia (un stereotip bashitel din popor; poporul meu, il stii).
mai toti incearca din rasputeri sa-si valideze cate un meteorism intelectual dupa un algoritm usor idiot: afirma ca "A este B" si aduna toate argumentele (din orice categorie, stiintifice, anecdotice) care sustin marea teza. dar numai pe alea.

luni, 7 mai 2012

Macaz

     Uite ca trecu ceva vreme si, facandu-mi-sa dor sa mai scriu, revin in lumea blogului meu pustiu. Sau pustiutz, ca vaz ca se mai rataceste cate unu' p-aici. Nu-i rau, dar nici bine. E asa si-asa, carevasazica.
     M-am trezit in desert. La propriu. Judecand la rece (a se citi "la cald" sau "la foarte cald") am facut o mutare buna. Am sa incep o serie de povesti, asa, un fel de relatare de la fata locului, cum le place stiristilor sa se si anume pe dansii.
     Sper sa va placa. Si daca nu va place, nu mai cititi. Intrati pe bloguri cu trafic, de unde iesiti, in cel mai fericit caz, cum ati intrat.
     Love.