mama Geea ne iubeste atat de tare incat ne tine strans la pieptul ei. atat de strans, incat ne-au trebuit milenii pentru a vedea Pamantul de sus.
dragostea asta mare a ei se mai numeste si gravitatie.
deci gravitatia e o forma de manifestare a ceea ce, indeobste, numim dragoste?
sa potrivim punctul pe Y.
asadar, de la nastere, de cand o vedem pe Luminita, aia mica, o stii, din capatul tunelului, avem o problema cu dragostea meta-materna a Terrei. trebuie sa fim supravegheati indeaproape, altfel contactul fizic cu meta-mamica e dureros si lasa urme.
incet, dar sigur, crestem. cadem din patuturi, cadem si ne julim genunchii (mai mereu), cadem cu bicicleta, din copaci, cadem din toate puterile.
cu cat crestem, CADEREA se amplifica. filosofii zic ca devii. adica devenirea ca si concept. aham. ferindu-se sa numeasca devenirea umana CADERE. ca sa nu sune a drum in jos, sa nu sune necrestinesc, poate.
da' fizic cadem. crede-ma. crede, ma!
am ajuns sa ne imprietenim cu ideea. cadem la invoiala. la examene, cand suntem mai marisori, profesorii ne pica. gagicele ne cad cu tronc.
optimisti mai mereu, incercam sa ne ridicam...auzi despre unul:"uite ce s-a ridicat ala, e nustiuce la nustiuce companie, are nustiuce si e cu nustiucine..."
unii mai cu mot, c-aici vroiam sa te-aduc, afla despre cadere luptandu-se cu ea, dupa ce o intalnesc brusc, cum dai peste o fosta cand intri cu nevasta intr-un restaurant. motoristii.
adica nu exista pe lumea asta mare motorist care sa nu aiba undeva in bostan un beculet aprins: "ba, orice, da' sa nu cad!".
motoristul se lupta cu dragostea supranaturala a Pamantului-mama. e, cum o sa te lupti cu asa ceva? cu armuri, cu casti, cu manusi, ca niste decrepiti cavaleri, frumosii nebuni (se poate citi tampiti) ai marilor orase, bla-bla.
motoristul norocos castiga batalii. razboiul, niciodata.
la urma cadem toti, ne trage Geea in jos cum trage de gusele si de testiculele noastre sau de obrajii si sanii femeilor (!). cu tenacitate, cu aplomb, cu un simt al posesiei pe care nici nu ma incumet sa mi-l esplic.
da' macar un pic, acolo, recunoaste si matriarhala entitate ca suntem haiosi. mai ales cand ne ridicam, cu privirea aia buimaca, si-o luam, DE FIECARE DATA, de la capat.
dragostea asta mare a ei se mai numeste si gravitatie.
deci gravitatia e o forma de manifestare a ceea ce, indeobste, numim dragoste?
sa potrivim punctul pe Y.
asadar, de la nastere, de cand o vedem pe Luminita, aia mica, o stii, din capatul tunelului, avem o problema cu dragostea meta-materna a Terrei. trebuie sa fim supravegheati indeaproape, altfel contactul fizic cu meta-mamica e dureros si lasa urme.
incet, dar sigur, crestem. cadem din patuturi, cadem si ne julim genunchii (mai mereu), cadem cu bicicleta, din copaci, cadem din toate puterile.
cu cat crestem, CADEREA se amplifica. filosofii zic ca devii. adica devenirea ca si concept. aham. ferindu-se sa numeasca devenirea umana CADERE. ca sa nu sune a drum in jos, sa nu sune necrestinesc, poate.
da' fizic cadem. crede-ma. crede, ma!
am ajuns sa ne imprietenim cu ideea. cadem la invoiala. la examene, cand suntem mai marisori, profesorii ne pica. gagicele ne cad cu tronc.
optimisti mai mereu, incercam sa ne ridicam...auzi despre unul:"uite ce s-a ridicat ala, e nustiuce la nustiuce companie, are nustiuce si e cu nustiucine..."
unii mai cu mot, c-aici vroiam sa te-aduc, afla despre cadere luptandu-se cu ea, dupa ce o intalnesc brusc, cum dai peste o fosta cand intri cu nevasta intr-un restaurant. motoristii.
adica nu exista pe lumea asta mare motorist care sa nu aiba undeva in bostan un beculet aprins: "ba, orice, da' sa nu cad!".
motoristul se lupta cu dragostea supranaturala a Pamantului-mama. e, cum o sa te lupti cu asa ceva? cu armuri, cu casti, cu manusi, ca niste decrepiti cavaleri, frumosii nebuni (se poate citi tampiti) ai marilor orase, bla-bla.
motoristul norocos castiga batalii. razboiul, niciodata.
la urma cadem toti, ne trage Geea in jos cum trage de gusele si de testiculele noastre sau de obrajii si sanii femeilor (!). cu tenacitate, cu aplomb, cu un simt al posesiei pe care nici nu ma incumet sa mi-l esplic.
da' macar un pic, acolo, recunoaste si matriarhala entitate ca suntem haiosi. mai ales cand ne ridicam, cu privirea aia buimaca, si-o luam, DE FIECARE DATA, de la capat.
ai dreptate in tot ce ai scris. pesemne ca ai citit carti. eu unul asa am niste momente in care cad si nu mai am nici un chef sa ma ridic....
RăspundețiȘtergereMotocicleta necazuta si femeie ne...
RăspundețiȘtergereFilosofic vorbind: Dragostea Pamantului-mama e mai degraba de o precizie matematica, decat supranaturala. Induiosatoare e intensitatea iubirii pe care o simtim in functie de felul cazaturii pe care o practicam buf - de pe motor sau din propriile picioare sau...
RăspundețiȘtergereCred ca momentele lui ove cand nici nu are chef sa se ridice sunt momente de dragoste impartasita...
sunt pe dracu ma Crimsoane. Sunt momente in care cand ai cazut stai asa cu ochii mari deschisi inca neintelegand ce dracu ti sa intampla si fara sa iti misti privirea din punctul ala inexistent iti aprinzi o tigara. Incercand sa pricepi dracu ce cauti tu pe jos. Tocmai tu....
RăspundețiȘtergerecel putin Crimson iti ofera o alternativa de o certitudine cacatoare.
RăspundețiȘtergereor, de asta avem cu totii nevoie.
nu?
si, la urma urmei, poate intri pe sub pielea ei, a zeitei mama, si-i soptesti sa nu ne mai posede asa.
RăspundețiȘtergereca vad ca va preferati, casazicasa.
da' sa te-ntorci, ba, in cazul in care treaba asta cu intratul pe sub piele o iei la propriu, cum mai faci cateodata.
RăspundețiȘtergerehe-he.
nu o iau ma la propriu. si nu ma uschesc din lumea asta pe usa din dos...
RăspundețiȘtergere