Se umpluse incinta. Plină de lume ca de alte alea. Şi Mărgăritărescu avea aşa, o castronofobie de numa’-numa’. Nu-i plăceau adunările de genu’ ăsta, care se terminau ori cu o beţie de anvergură, de la care nu-şi mai amintea mare lucru şi îl treceau apele a doua zi când trebuia să dea ochii cu şefu’, ori cu câte-un caft demn de cinematografismul mondial şi american.
Se aşezaseră claie peste grămadă în găoacea lu’ Domoceanu şi secundul gazdei se amuza uitându-se cum se foiesc, constipaţi de propria importanţă, în aşteptarea marelui moment. Lăzile fuseseră aşezate direct pe pardoseala fleşcăită cu petrosin, cumva în mijlocul încăperii şi, cu toată înghesuiala, nu îndrăznise nimeni să se apropie prea mult de ele.
Deşi, cel mai probabil, toţi crăpau de curiozitate, niciunul dintre muritori nu-şi trăda slabiciunea, rezumându-se să arunce câte-o privire rapidă şi concentrându-se ca în acele momente să extragă subînţelesuri absconse din aspectul isterizant de comun al celor patru lăzi a căror custodie Domoceanu se pregătea (s-auzise deja) s-o schimbe.
Nea Achim ajunsese printre ultimii şi nu se mai ostenise să-şi îmbunătăţească imaginea esterioară, se lăsase aşa, pă tânjală, şi-şi aruncase la repezeală raglanu’-ăl bun, cu buzunar de batistă la piept, de-l găbjise de la unu’ Ostafie, după un bal sătesc de întunecată amintire. Un tip dubios, Ostafie ăsta, cu ochii-n fundu’ capului şi fluiera mereu marseieza.
Îşi aminti nea Achim că are nişte sămânţă de floarea-soarelui exact în buzunarul ăl mai fiţos, sub batistă, normal, şi mărgelatul din el jinduia să stuchească nişte coji oblu’-n pardoseală, ceva de vis. Scoase batista, fără să bunghească liniştea intempestivă dimprejurul personal şi reuşi să-mprăştie preţioasele bomboane agricole prin toată şandramaua, sub privirile evaziv-dezaprobatoare, spre pofticioase, ale celorlalţi.
- Bă, s-ar zice că suntem toţi dac’ s’a priponit ş-alde papleacă, clarifică Domoceanu situaţia, cu o căutătură albastră, albastră. Dă-te-aproape, Mărgăritărescule, şi dă citire la ordinea de zi.
- Şefu’, dragii mei, începu’ Mărgăritărescu uşor pe nas, părându-i-să că ăsta ar fi tonul oficial...
Se aşezaseră claie peste grămadă în găoacea lu’ Domoceanu şi secundul gazdei se amuza uitându-se cum se foiesc, constipaţi de propria importanţă, în aşteptarea marelui moment. Lăzile fuseseră aşezate direct pe pardoseala fleşcăită cu petrosin, cumva în mijlocul încăperii şi, cu toată înghesuiala, nu îndrăznise nimeni să se apropie prea mult de ele.
Deşi, cel mai probabil, toţi crăpau de curiozitate, niciunul dintre muritori nu-şi trăda slabiciunea, rezumându-se să arunce câte-o privire rapidă şi concentrându-se ca în acele momente să extragă subînţelesuri absconse din aspectul isterizant de comun al celor patru lăzi a căror custodie Domoceanu se pregătea (s-auzise deja) s-o schimbe.
Nea Achim ajunsese printre ultimii şi nu se mai ostenise să-şi îmbunătăţească imaginea esterioară, se lăsase aşa, pă tânjală, şi-şi aruncase la repezeală raglanu’-ăl bun, cu buzunar de batistă la piept, de-l găbjise de la unu’ Ostafie, după un bal sătesc de întunecată amintire. Un tip dubios, Ostafie ăsta, cu ochii-n fundu’ capului şi fluiera mereu marseieza.
Îşi aminti nea Achim că are nişte sămânţă de floarea-soarelui exact în buzunarul ăl mai fiţos, sub batistă, normal, şi mărgelatul din el jinduia să stuchească nişte coji oblu’-n pardoseală, ceva de vis. Scoase batista, fără să bunghească liniştea intempestivă dimprejurul personal şi reuşi să-mprăştie preţioasele bomboane agricole prin toată şandramaua, sub privirile evaziv-dezaprobatoare, spre pofticioase, ale celorlalţi.
- Bă, s-ar zice că suntem toţi dac’ s’a priponit ş-alde papleacă, clarifică Domoceanu situaţia, cu o căutătură albastră, albastră. Dă-te-aproape, Mărgăritărescule, şi dă citire la ordinea de zi.
- Şefu’, dragii mei, începu’ Mărgăritărescu uşor pe nas, părându-i-să că ăsta ar fi tonul oficial...
stil frumos, de cafenea, impletit cu putina literatura urbana si impanat cu regionalisme sadea. nu trebuie fortat insa stilul din dorinta de capta cititorul. lasa si pasaje sa curga normal. se simte ca pe alocuri fortezi. Parerea mea... nu era rea. Ca sa zic asa.
RăspundețiȘtergere